UniCredit obţine aprobarea BCE pentru a răscumpăra acţiuni de 3,34 miliarde de euro

29 03. 2023
UniCredit Moscova

Aprobarea reflectă informaţiile furnizate BCE privind nivelul solid al capitalului şi al lichidităţilor, precum şi capacitatea de a genera nou capital, a informat UniCredit, scrie Agerpres.

„Aceste puncte tari ne asigură că afacerea poate face scenariilor de stres de pe o poziţie solidă”, a precizat grupul bancar italian.

Sectorul bancar global este afectat de prăbuşirea unor bănci regionale din Statele Unite şi de salvarea Credit Suisse de către rivalul UBS, evenimente care i-au făcut pe investitori să analizeze cu atenţie efectele asupra economiei de majorările rapide ale dobânzilor.

În 2022, banca italiană a raportat un profit peste estimări, de 6,5 miliarde de euro, a redus costurile totale 2% şi a majorat cu 40% plăţile către investitori.

De asemenea, UniCredit a majorat cu 22% nivelul mediu al bonusurilor pentru principalii 935 membri ai conducerii, unele dintre cele mai generoase recompense în rândul băncilor din Europa.

De la sosirea sa la UniCredit, în aprilie 2021, Orcel a evitat la limită o revoltă a acţionarilor din cauza remuneraţiei sale, care este dublă faţă de cea a predecesorului său. Dar, de la venirea sa, preţul acţiunilor UniCredit a fost mai mult decât dublu.

UniCredit SpA s-a angajat luna trecută să returneze investitorilor 5,25 miliarde de euro (5,69 miliarde de dolari) pe baza rezultatelor din 2022, după ce a raportat un profit trimestrial record.

Directorul general Andrea Orcel, care se concentrează pe majorarea dividendelor de când a preluat conducerea, în aprilie 2021, şi-a exprimat încrederea că va obţine aprobările necesare de la supervizorii de la BCE.

UniCredit a precizat că va realiza răscumpărarea de acţiuni în două tranşe, prima în valoare de 2,34 miliarde de euro, care va demara cât mai curând posibil, după ce va fi aprobată la adunarea acţionarilor de vineri.