UniCredit și-a dublat participația în Alpha Bank la 20% într-o mișcare ce semnalează apropierea grupului de Grecia

UniCredit, una dintre cele mai mari bănci din Italia, şi-a dublat participaţia în banca elenă Alpha Bank la aproape 20%, într-o mişcare ce semnalează reorientarea grupului spre Grecia, pe fondul dificultăţilor întâmpinate în alte tentative de fuziuni şi achiziţii, relatează Reuters, citat de News.ro.
News.ro - J, 29 mai 2025, 09:34
UniCredit și-a dublat participația în Alpha Bank la 20% într-o mișcare ce semnalează apropierea grupului de Grecia

Achiziţia suplimentară, care ridică participaţia UniCredit la 19,3%, a fost realizată prin intermediul unor instrumente derivate achiziţionate de la bănci de investiţii, la un preţ sub cel de închidere de pe bursă. Tranzacţia este supusă aprobării autorităţilor de reglementare.

Directorul general al Alpha Bank, Vassilios Psaltis, şi guvernatorul Băncii Centrale a Greciei, Yannis Stournaras, au salutat această mutare. Stournaras a confirmat că UniCredit a cumpărat pachetul deţinut anterior de grupul olandez Reggeborgh.

UniCredit vizează până la 29,9% din Alpha Bank.

Grupul bancar italian a anunţat că va solicita aprobarea BCE pentru a-şi putea majora participaţia până la pragul de 29,9%, în conformitate cu reglementările privind controlul în instituţiile financiare europene.

Andrea Orcel, CEO-ul UniCredit din 2021 şi un veteran în fuziuni şi achiziţii, a încercat în ultimii ani să plaseze banca în centrul valului de consolidare din sectorul bancar european. Însă, tentativele de fuziune cu Banco BPM au fost blocate de condiţiile impuse de guvernul italian, iar posibila alianţă cu Commerzbank din Germania este în impas, din cauza opoziţiei autorităţilor de la Berlin.

UniCredit estimează că majorarea de capital în Alpha Bank va genera un profit net suplimentar de aproximativ 180 de milioane de euro anual, sumă ce urmează a fi returnată acţionarilor. Impactul asupra capitalului de bază al UniCredit va fi de circa 40 de puncte de bază.

UniCredit a devenit principalul acţionar al Alpha Bank în 2023, când a cumpărat participaţia fondului de salvare bancară al Greciei pentru 293,5 milioane de euro. Acea tranzacţie a inclus şi preluarea unei mari părţi din afacerile Alpha Bank din România, precum şi un parteneriat privind distribuţia produselor de administrare a activelor UniCredit către cei 3,5 milioane de clienţi ai băncii greceşti.

În pofida interesului pentru oportunităţi de M&A, Orcel a subliniat recent că UniCredit va urmări doar tranzacţiile care consolidează performanţele deja ”fără egal” ale băncii, excluzând o preluare a Assicurazioni Generali, după ce Intesa Sanpaolo, rivala sa din Italia, a avertizat împotriva unei astfel de mutări.

Pe fondul acestor evoluţii, UniCredit îşi menţine strategia de creştere a valorii acţiunilor prin distribuţii generoase de dividende, menţinând totodată flexibilitatea pentru achiziţii viitoare.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...