Unii angajatori refuză munca la distanţă pentru că vor să-şi controleze mai bine angajaţii

06 10. 2025
crestere birou calcul

George Panainte, fondatorul Altamira Software, recunoaște că managerii din România nu au fost dispuși să facă acest pas, însă treptat se vor adapta. Până la urmă, este vorba și de o schimbare de mentalitate.

”Cred că una din provocarile cele mai mari pentru manageri a fost senzația că pierd controlul asupra nivelului de implicare a angajaților. Chiar dacă și înainte de apariția modulului de lucru remote erau necesare obiective clare și măsurabile, realitatea este că sunt roluri precum management sau planificare în care inputul nu este chiar așa ușor de măsurat”, a declarat pentru Termene.ro George Panainte.

Există, însă, anumite domenii, cum este sectorul IT, de exemplu, în care munca în sistem  hibrid este un subiect la ordinea zilei.

”Modul de lucru remote sau hibrid, cel puțin în domeniul nostru a devenit aproape o normalitate. Aceasta înseamnă că îți  restrângi pool-ul de talente pe care poți să le recrutezi, în cazul în care mergi pe un mod de lucru clasic. Totuși este nevoie de tool-uri noi (competențe, cunoștințe) prin care managerii să poată gestiona ușor și eficient echipe remote și mai ales să mențină coezive normele și valorile organizației care cred că sunt fundamentale pentru o organizație performantă, cu atât mai mult pentru una mare”, a declarat pentru Termene.ro George Panainte.

Citeşte ştirea integral în Termene.ro.