Unilever a finalizat achiziţia Betty Ice după ce a obţinut acordul Consiliului Concurenţei

Economica.net
01 11. 2018
unilever_sign_mexico_990x557_tcm244_420843_33756100

În octombrie, Consiliul Concurenţei a anunţat că Unilever propune să retragă un număr de vitrine frigorifice amplasate în spaţiile partenerilor Unilever sau Betty Ice din segmentul comerţului tradiţional, pentru a putea prelua Betty Ice, cel mai mare producător autohton de îngheţată.

Betty Ice, cu o cifră de afaceri totală de 30 de millioane de euro, deţine o fabrică în Suceava şi are peste 180 de chioşcuri de îngheţată deschise pe timpul verii. Betty Ice are 760 de angajaţi în România.

Divizia de îngheţată din cadrul Unilever România şi Betty Ice vor opera împreună, iar Vasile Armenean, fondatorul Betty Ice, va continua să conducă această afacere în calitate de director general, potrivit companiei.

„Achiziţia s-a încheiat şi suntem bucuroşi să întâmpinăm brandul Betty Ice în familia noastră. Schimbările pe care le-am agreat cu Consiliul Concurenţei vor avea impact asupra afacerii noastre, însă misiunea noastră este de a ne servi consumatorii, astfel că vom respecta decizia şi ne vom concentra pe planul nostru de creştere sustenabilă”, a spus Managing Director Unilever South Central Europe, James Simmons.

Operaţiunile celor două companii vor continua în timp ce va fi derulat procesul de integrare, iar termenii financiari ai tranzacţiei rămân nedivulgaţi, în baza unui acord comun, potrivit companiei.