FOTO Imperiul hotelier fondat de unul dintre cei mai mari proprietari din România devine Unita Hotels: plan de investiții de 11 milioane de euro

17 06. 2026
image00012

Unita Turism Holding, care deține nouă hoteluri în România, cu un total de 2.100 de locuri de cazare, trece printr-un proces de rebranding și devine Unita Hotel.

Odată cu această transformare a identității, compania are în plan investiții de 11 milioane de euro, bani care vor fi direcționați către modernizarea unităților existente, îmbunătățirea facilităților și optimizarea serviciilor oferite, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Unita Hotels este un pas firesc în evoluția noastră, o identitate care reflectă mai clar ceea ce am construit în timp și direcția în care mergem. Am crescut odată cu România, odată cu ciclurile de modernizare din țară și credem în potențialul real al acestei piețe. România a făcut pași importanți, însă există mult loc de dezvoltare în sectorul turistic, iar noi vrem să fim aici și să livrăm în continuare calitate”, spune Marc Eichert, președinte al Consiliului de Administrație al Unita Hotels și unul dintre nepoții lui Josef Goschy.

Compania a investit și în digitalizare, iar turiștii pot acum să rezerve camere la hotelurile din rețea printr-o nouă platformă, ocazie cu care oferă 20% reducere la rezervările efectuate direct pe noul site, pentru sejururi până la finele acestui an. Oferta este valabilă pentru rezervările efectuate până la data de 30 iunie.

Unita Turism Holding SA este deținută de Oliver Eichert (33,14%), Marc Eichert (33,14%) și Axel Eichert (33,13%), de acționari persoane fizice (0,48%) și de statul român, prin AAS (0,11%), potrivit datelor Termene.ro.

Oliver și Marc Eichert sunt frați gemeni, nepoți ai lui Goschy, despre care omul de afaceri a spus că le va lăsa afacerea cu hoteluri, potrivit Profit.ro.

Cum a construit Goschy imperiul hotelier

Povestea Unita a început în anii 2000, atunci când Josef Goschy, fondatorul companiei, și-a mutat interesul strategic din zona asigurărilor către industria ospitalității.

Născut la Sânnicolau Mare și format profesional la Timișoara, acesta a construit treptat un portofoliu hotelier bazat pe destinații-cheie din România.

Astăzi, rețeaua reunește hoteluri amplasate în orașe precum Iași sau Cluj-Napoca, cu unități pe litoral, în Mamaia, dar și destinații cu specific balnear: Hotel Amiral Mamaia, Hotel Comandor Mamaia, Hotel Orfeu Mamaia, Hotel Moldova Iași, Hotel Belvedere Cluj-Napoca, Hotel Sarmis Deva, Hotel Traian Brăila, Hotel Egreta Tulcea și Hotel Flora Lacu Sărat.

Portofoliul Unita este completat de restaurante și baruri proprii, care oferă o varietate de preparate din bucătăria internațională și românească, precum și de spații dedicate organizării de evenimente.