Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la sistemul energetic naţional sâmbătă dimineaţă

Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi resincronizată la Sistemul Energetic Naţional (SEN) în cursul dimineţii zilei de 12 noiembrie 2016, se arată într-un comunicat al Nuclearelectrica, operatorul centralei.
Economica.net - vin, 11 nov. 2016, 15:08
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi reconectată la sistemul energetic naţional sâmbătă dimineaţă

‘Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată automat de la SEN în după-amiază zilei de 08.11.2016, pe fondul unei perturbaţii pe o linie de evacuare putere generată de condiţii atmosferice severe’, spun reprezentanţii companiei.

În vederea resincronizării la SEN, s-a decis efectuarea unor lucrări suplimentare, inclusiv de verificare a stării instalaţiilor, lucrări care, în conformitate cu procedurile aplicabile la nivel de centrală, se puteau realiza doar cu reactorul oprit.

‘Pe perioada opririi, sistemele centralei au funcţionat conform proiectului şi nu a existat niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător’, se mai arată în comunicat.

În data de 8 noiembrie, la ora 15:37, ca urmare a unor condiţii meteo nevaforabile caracterizate prin intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi ploaie în zonă, a avut loc un defect trecător pe una dintre cele cinci linii de evacuare, respectiv pe LEA 400 kV Gura Ialomiţei – Cernavodă circ. 2, eliminat rapid şi corect de instalaţiile de protecţie din capetele liniei. După eliminarea defectului, linia a continuat funcţionarea normală şi fără a afecta capacitatea de evacuare a puterii din CNE Cernavodă, a explicat Transelectrica.

‘Din informaţiile operative, transmise de către personalul de comandă operativă al Unităţii 1 CNE Cernavodă, declanşarea de la SEN a Unităţii 1 CNE Cernavodă s-a produs ca urmare a declanşării turbinei de la sistemul de excitaţie sau/şi protecţie generator aferent U1 CNE Cernavodă, în momentul apariţiei defectului trecător de pe linia de 400 kV. În conformitate cu procedurile specifice va avea loc o întâlnire tehnică comună Transelectrica – CNE Cernavodă pentru analiza detaliată a cauzelor producerii evenimentului şi stabilirea măsurilor ce se impun pentru prevenirea unor evenimente similare’, se spune într-un comunicat al Transelectrica, remis miercuri AGERPRES.

Potrivit sursei citate, Staţia 400 kV Cernavodă este racordată la Reţeaua Electrică de Transport prin intermediul a cinci linii electrice aeriene de înaltă tensiune de 400 kV şi a fost proiectată pentru evacuarea în condiţii de siguranţă în Sistemul Electroenergetic Naţional a energiei electrice produse de către Unităţile 1 şi 2 CNE Cernavodă.

‘Menţionăm că CNTEE Transelectrica SA este preocupată permanent de creşterea siguranţei în funcţionare a instalaţiilor din SEN şi, în mod special, în cele aferente zonei de reţea adiacentă centralei nucleare de la Cernavodă, fiind consecventă strategiei de modernizare a liniilor şi staţiilor electrice din RET, continuând procesul de realizare a obiectivelor asumate prin planul de dezvoltare a RET pe termen mediu şi lung’, au subliniat reprezentanţii Transelectrica.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...