Unitatea 1 de la Cernavodă a revenit la putere nominală

Unitatea 1 a CNE Cernavodă funcţionează la putere nominală, după finalizarea lucrărilor de reparaţie la rezervorul aferent grupului turbogenerator (partea clasică a centralei), informează SN Nuclearelectrica.
Economica.net - S, 03 nov. 2018, 07:12
Unitatea 1 de la Cernavodă a revenit la putere nominală

„Reamintim că lucrările de reparaţie se puteau efectua numai cu o reducere de putere a reactorului Unităţii 1. Reducerea de putere controlată şi realizarea lucrărilor s-au efectuat în deplină siguranţă şi în conformitate cu procedurile specifice ale centralei”, precizează compania.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a funcţionat la o putere redusă de circa 500 MW, în condiţiile în care puterea nominală a reactorului este de 700 de MW.

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare de tipul CANDU 6, cu o putere totală de 1.400 de MW. Acestea asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.

Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...