Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri dimineaţa la Sistemul Energetic Naţional

Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi reconectată vineri dimineaţa la Sistemul Energetic Naţional, a anunţat, joi, Nuclearelectrica.
Economica.net - J, 04 mai 2017, 16:36
Unitatea 1 de la Cernavodă va fi reconectată vineri dimineaţa la Sistemul Energetic Naţional

‘SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va fi resincronizată la Sistemul Energetic National în data de 5 mai 2017, ora 7:00, conform programului de oprire controlată’, se arată într-un comunicat al societăţii remis AGERPERES .

Unitatea 1 a fost deconectată în mod controlat de la SEN în data de 2 mai 2017, ora 1:00, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanţă care, potrivit procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită. În perioada opririi controlate, au fost înlocuite componente aferente instalaţiilor Unităţii 1, în conformitate cu graficul de activităţi programate.

Potrivit sursei citate, lucrările au fost efectuate în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.

Perioada deconectării controlate a Unităţii 1 de la SEN a fost corelată atât cu necesitatea realizării activităţilor programate de mententanţă a instalaţiilor, cât şi cu intrarea în oprire planificată a Unităţii 2 CNE Cernavodă începând cu data de 6 mai 2017, pentru o perioadă estimată de 30 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi plătească facturile, iar companiile au menţinut investiţiile......
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...