Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită luni în mod controlat pentru realizarea unor lucrări de reparații la un echipament

20 11. 2023
cernavoda-4-880x528

„SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat în data de 20 noiembrie 2023. Oprirea controlată este necesară pentru efectuarea unor lucrări de remediere a unui echipament inaccesibil cu reactorul în funcţiune. Oprirea controlată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere vor fi realizate în condiţii de siguranţă, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă aplicabile în aceste situaţii şi nu au impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător”, se arată în document.

În urmă cu două zile, Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă s-a opriit accidental din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Unitatea s-a deconectat automat de la Sistemul energetic Național sâmbătă seara. Duminică reacotul 1 a fost reconecta la SEN.