Uniunea Europeană ar putea face concesii privind ritmul aplicării măsurilor de austeritate în Grecia

Uniunea Europeană ar putea face unele concesii în privinţa ritmului reformelor impuse Greciei, în contextul în care ţara organizează noi alegeri pe 17 iunie, afirmă un diplomat european de rang înalt.
Economica.net - mie, 16 mai 2012, 18:16
Uniunea Europeană ar putea face concesii privind ritmul aplicării măsurilor de austeritate în Grecia

Subiectul se va afla pe agenda summitului UE informal programat pe 23 mai la Bruxelles.

Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a avertizat miercuri că nu există posibilitatea modificării condiţiilor planului de austeritate convenit de Grecia cu creditorii internaţionali.

La rândul său, ministrul german de Externe, Wolfgang Schäuble, a avertizat că miza noului scrutin din Grecia va fi viitorul ţării în cadrul Uniunii Europene.

În cursul reuniunii, „singura marjă de manevră veritabilă va fi ritmul de stabilizare a echilibrului bugetar”, a apreciat diplomatul, care a preferat să păstreze anonimatul.

„Nu este vorba de negocierea instituirii echilibrului bugetar, ci de ritmul ajungerii la acest echilibru”, a spus diplomatul european.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...