Uniunea Europeană denunţă ‘încălcarea clară a frontierei ucrainene’ de către Rusia

Economica.net
22 08. 2014
1407908624783_jpg_620x349_11173200

‘Presăm Rusia să revină asupra deciziei sale’, a declarat un purtător de cuvânt al şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton, salutând totodată, ‘pentru atitudinea lor reţinută’, autorităţile ucrainene, care au acuzat la rândul lor Moscova de ‘invazie directă’.

‘Suveranitatea, integritatea teritorială, unitatea şi independenţa Ucrainei trebuie respectate’, a subliniat Sebastien Brabant. ‘Pentru a asigura deplinul respect al dreptului internaţional umanitar, convoiul, ce trebuie să aibă o natură strict umanitară, trebuie escortat de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii’, pe lângă acordul guvernului ucrainean pentru intrarea acestuia, a punctat el.

‘Aceasta presupune mai exact trimiterea tuturor detaliilor necesare privind ajutorul şi măsuri luate pentru a garanta siguranţa personalului CICR’, a continuat responsabilul.

După o săptămână de aşteptare, Rusia a lăsat să intre în Ucraina, vineri dimineaţă, camioanele sale încărcate, potrivit Moscovei, cu 1.800 de tone de ajutor umanitar, estimând că ‘toate pretextele’ avansate de Kiev pentru a ‘întârzia livrarea’ ajutorului său umanitar populaţiei din estul Ucrainei au fost epuizate.

Filmul evenimentelor, aici.