Uniunea Europeană impune noi sancțiuni economice împotriva Belarus. Sunt vizate mai multe sectoare industriale importante

Uniunea Europeană a decis luni să taie importante surse de venit ale regimului din Belarus, pentru a sancţiona acţiunea acestuia de a redirecţiona luna trecută către Minsk a unui avion Ryanair care zbura între Atena și Vilnius, pentru a-l aresta pe jurnalistul opozant Roman Protasevici, care se afla la bordul acestuia, relatează luni AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 21 iun. 2021, 16:33
Uniunea Europeană impune noi sancțiuni economice împotriva Belarus. Sunt vizate mai multe sectoare industriale importante

Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniştrii de externe din statele UE, au doi participanţi la reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, desfăşurată la Luxemburg.

”Aceasta nu se întâmplă în fiecare zi, dar (acum) UE este pe aceeaşi linie”, a declarat ministrul de Externe luxemburghez, Jean Asselborn. ”Avem deja sancţiuni care vizează persoane. Iar acum avem sancţiuni în şapte sectoare economice, începând de la arme şi până la tutun sau îngrăşăminte, adică potasiu”, un important produs de export pentru Belarus, a precizat el.

”Sunt măsuri care vor afecta masiv Belarusul şi veniturile acestui stat, aşadar şi fondurile de care depind Lukaşenko şi regimul său”, a spus la rândul său ministrul de Externe german Heiko Maas.

Citește și: https://www.economica.net/statele-unite-impun-sanctiuni-impotriva-belarus-si-pregatesc-unele-noi-care-sa-i-vizeze-pe-oamenii-cheie-ai-puterii-de-la-minsk_513673.html

Miniştrii de Externe din statele UE au discutat mai întâi cu opozanta belarusă în exil Svetlana Tihanovskaia, apoi au început reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, la care au aprobat adăugarea a 78 de nume şi 8 entităţi pe lista responsabililor belaruşi sancţionaţi pentru reprimarea opoziţiei.

UE va sista astfel importurile anumitor tipuri de potasiu şi de produse petroliere din Belarus, printre care şi motorina. Noile sancţiuni au şi o componentă financiară, fiind interzise orice împrumuturi sau vânzarea unor anumite produse financiare către bănci sau alte instituţii financiare publice belaruse. Va fi de asemenea consolidat embargoul european asupra armelor, pentru a include aici şi armele de vânătoare şi de sport, precum şi interzicerea vânzării către Belarus a produselor cu dublă întrebuinţare (civilă şi militară) şi a echipamentelor de supraveghere.

Prin această nouă serie de sancţiuni liderii UE speră să-l facă pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko să cedeze şi să părăsească puterea. Sancţiunile ”sunt un mijloc de a face presiune asupra guvernului din Belarus şi ele vor face rău”, a spus şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în timp ce opozanta Tihanovskaia crede că aceste măsuri ”pot contribui la încetarea violenţei şi eliberarea oamenilor”.

Totuşi, sancţiunile instituite până în prezent, care vizează 88 de membri ai regimului, inclusiv pe Lukaşenko, nu au avut nicidecum un asemenea efect, reprimarea opoziţiei belaruse accentându-se.

Citește și: https://www.economica.net/avionul-ryanair-deturnat-in-belarus-atena-vilnius-minsk-marturii-pasageri-reactii_512471.html

Te-ar mai putea interesa și
Bătălia pentru Arctica – UE se pregăteşte pentru noua hartă maritimă a „Nordului” şi tensiunile din Groenlanda cu SUA
Bătălia pentru Arctica – UE se pregăteşte pentru noua hartă maritimă a „Nordului” şi tensiunile ...
Uniunea Europeană accelerează eforturile de consolidare a prezenței sale în Arctica, o regiune care devine tot mai importantă pe fondul tumultului geopolitic global și al tensiunilor dintre......
Scandal uriaș la CNAIR: Corpul de control, trimis de urgență după o gaură de peste 340 de milioane de lei pentru o autostradă
Scandal uriaș la CNAIR: Corpul de control, trimis de urgență după o gaură de peste 340 de milioane de lei pentru o autostradă
Ministrul interimar al Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Miruţă, a trimis joi Corpul de control la Compania Naţională ...
Trump anunţă trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia
Trump anunţă trimiterea a 5.000 de militari americani în Polonia
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat joi, pe reţeaua sa Truth Social, trimiterea a 5.000 de militari americani ...
Ce spune CEO-ul eMAG despre posibile noi concedieri, după ce în aprilie 3% dintre angajați au fost disponibilizați
Ce spune CEO-ul eMAG despre posibile noi concedieri, după ce în aprilie 3% dintre angajați au fost disponibilizați
eMAG a anunțat o serie de concedieri în luna aprilie când a renunțat la aproximativ 3% din forța de muncă.