Uniunea Europeană relaxează regulile de acordare a vizelor de acces în spațiul Schengen pentru cetățenii turci

19 07. 2025
Thomas Hans Ossowski

De mulţi ani, turcii se plâng de sistemul de vize al UE, în timp ce Bruxellesul afirmă că procesul, gestionat prin agenţii acreditate, este întârziat din cauza numărului mare de cereri, şi că discută cu Ankara posibile soluţii.

Potrivit ambasadorului Thomas Hans Ossowski, noile reguli vor ajuta la a răspunde plângerilor turcilor legate de durata proceselor birocratice, el avertizând totuşi că aceasta nu este suficient pentru rezolvarea permanentă a problemelor.

„Va fi mult mai uşor şi mai rapid pentru cetăţenii turci”, le-a declarat Ossowski reporterilor la Ankara, cu referire la decizia Comisiei Europene.

Decizia a intrat în vigoare la 15 iulie, simplificând calea către vize cu intrări multiple pentru cetăţenii turci.

Turcii care anterior au folosit în mod corect vizele vor fi eligibili pentru o viză pe șase luni încă de la a doua cerere, după care vor urma vize cu intrări multiple pe un an, trei ani sau cinci ani.

Turcia este stat candidat la aderarea la UE din anul 1999, dar procesul de aderare a fost îngheţat de mai mulţi ani.

Recent au existat semnale privind o intensificare a discuţiilor şi a cooperării economice.

„Toate ţările candidate aveau scutire de vize, mai puţin Turcia. Este urgent să ne implicăm din nou în acest proces de călătorie fără vize în spaţiul Schengen şi UE”, a mai spus Ossowski.

Comisia Europeană este pregătită să reînceapă negocieri oficiale şi să coopereze cu Ankara după această vară pentru îndeplinirea ultimelor şase jaloane rămase în foaia de parcurs către liberalizarea vizelor, a mai spus ambasadorul.

„Noi suntem pregătiţi, Comisia este pregătită că lucreze îndeaproape cu autorităţile turce”, a insistat diplomatul UE.

Sursa foto: Eeas.europa.eu