Uniunea Europeană va avea un nou mecanism de menținere a păcii, pentru care a alocat 5 miliarde de euro

Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni o decizie de instituire a Instrumentului European pentru Pace (IEP), un fond extrabugetar în valoare de aproximativ 5 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, care urmează să fie finanţat prin contribuţii din partea statelor membre ale UE şi care va finanţa toate acţiunile externe ale blocului comunitar care au implicaţii militare sau în domeniul apărării, informează un comunicat postat pe site-ul Consiliului, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 mart. 2021, 19:14
Uniunea Europeană va avea un nou mecanism de menținere a păcii, pentru care a alocat 5 miliarde de euro

Obiectivul final al IEP este de a spori capacitatea UE de a preveni conflictele, de a menţine pacea şi de a întări stabilitatea şi securitatea internaţională. Acest lucru ar urma să fie realizat permiţând UE să îmbunătăţească ajutorul acordat ţărilor partenere, fie prin sprijinirea operaţiilor lor de menţinere a păcii, fie prin creşterea capacităţii forţelor lor armate de a asigura pacea şi securitatea pe teritoriul lor naţional, precum şi prin acţiuni mai ample de natură militară/de apărare în sprijinul obiectivelor PESC (Politica externă şi de securitate comună).

„Instrumentul European pentru Pace ne va permite să sprijinim în mod concret ţările partenere în abordarea provocărilor comune în materie de securitate”, a declarat Augusto Santos Silva, ministrul de Externe al Portugaliei.

„Instrumentul va permite UE, pentru prima dată, să completeze activităţile misiunilor şi operaţiunilor sale din cadrul politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) în ţările-gazdă cu măsuri de asistenţă. Aceste măsuri pot include furnizarea de echipamente militare şi de apărare, infrastructură sau asistenţă, la cererea ţărilor terţe sau a organizaţiilor regionale sau internaţionale. Măsurile de asistenţă vor fi încorporate într-o strategie politică clară şi coerentă şi vor fi însoţite de evaluări aprofundate ale riscurilor şi de garanţii solide”, a adăugat el, citat în comunicat.

Noul instrument face parte din abordarea cuprinzătoare a UE în ceea ce priveşte finanţarea acţiunii externe, care urmăreşte să modeleze o politică de securitate coerentă a UE şi să creeze sinergii cu alte politici şi instrumente, cum ar fi Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (IVCDCI-Europa în lume), inclusiv cu dimensiunea sa de consolidare a capacităţilor pentru securitate şi dezvoltare.

Începând din 2004, implicarea UE în misiunile şi operaţiile militare PSAC a fost finanţată prin mecanismul ATHENA. Acesta va fi înlocuit de IEP, care va extinde domeniul de aplicare al costurilor comune, permiţând astfel o implementare mai rapidă şi o mai mare flexibilitate şi previzibilitate. Partea operaţională a IEP va rămâne în cadrul Consiliului UE.

Până în prezent, sprijinul UE putea fi acordat numai operaţiunilor în sprijinul păcii desfăşurate sub conducere africană, şi anume misiunilor conduse de Uniunea Africană sau de organizaţiile regionale africane. Acest lucru era realizat prin Instrumentul financiar pentru pace în Africa (AFP).

IEP ar urma să depăşească această deficienţă şi să extindă domeniul geografic de aplicare al intervenţiei UE, întrucât blocul comunitar ar trebui să fie acum în măsură să contribuie la finanţarea operaţiunilor militare în sprijinul păcii şi a măsurilor de asistenţă pentru partenerii săi, oriunde în lume.

Instrumentul european pentru pace intră în vigoare luni, la data adoptării, mai precizează comunicatul Consiliului UE.

Te-ar mai putea interesa și
PPC scade prețul energiei electrice în ultima sa ofertă. Preț foarte apropiat de cel al Hidroelectrica, valabil 1 an
PPC scade prețul energiei electrice în ultima sa ofertă. Preț foarte apropiat de cel al Hidroelectrica, valabil 1 an
PPC, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, a lansat o nouă ofertă de energie electrică pentru clienții casnici, cu preț redus, foarte apropiat de cel al......
Criza kerosenului ameninţă vacanţele de vară din Europa – Asociaţia Germană a Aviaţiei
Criza kerosenului ameninţă vacanţele de vară din Europa – Asociaţia Germană a Aviaţiei
Perturbările în aprovizionarea cu combustibil pentru avioane ar putea duce în curând la reduceri semnificative ale ofertelor ...
PSD va anunţa noi măsuri de redresare pentru economia României, la începutul săptămânii viitoare
PSD va anunţa noi măsuri de redresare pentru economia României, la începutul săptămânii viitoare
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că social democraţii vor veni la începutul ...
Polonia anunţă că va continua să plafoneze preţurile carburanţilor atât timp cât va fi necesar
Polonia anunţă că va continua să plafoneze preţurile carburanţilor atât timp cât va fi necesar
Polonia va menţine în vigoare măsurile de plafonare a preţurilor combustibililor atât timp cât este necesar şi va ...