Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii avertizează Europa cu privire la supraviețuirea albinelor de pe continent

11 10. 2025
Albina

„Riscuri crescânde ameninţă supravieţuirea polenizatorilor sălbatici europeni”, a transmis această organizaţie într-un comunicat de presă, publicat cu ocazia Congresului mondial al UICN, desfăşurat la Abu Dhabi.

„Aproape 100 de specii suplimentare de albine sălbatice din Europa au fost clasificate ca fiind ameninţate într-o nouă evaluare realizată pentru Lista Roşie a UICN a speciilor ameninţate”, au adăugat reprezentanţii acestei organizaţii.

UICN a plasat pe Lista Roşie „cel puţin 172 dintre cele 1.928 de specii evaluate”, comparativ cu cele 77 de specii incluse în 2014. De exemplu, albina Simpanurgus phyllopodus este „în pericol critic”.

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii a menţionat că „peste 20% dintre speciile din grupuri comune, precum bondarii şi albinele-de-celofan (familia Colletidae)” se confruntă cu riscul de extincţie.

Aproximativ 15 specii de bondari – care polenizează plante precum mazărea, fasolea, arahidele şi trifoiul – şi 14 specii de albine-de-celofan, care polenizează plante din familia margaretelor şi copaci precum arţarii-roşii şi salciile, sunt acum clasificate ca fiind pe cale de dispariţie.

Situaţia este gravă şi pentru fluturii din Europa, 65 dintre cele 442 de specii evaluate, reprezentând aproximativ 15%, fiind ameninţate cu dispariţia, faţă de 37 de specii ameninţate în 2010.

Peste 40% dintre fluturii care se găsesc numai în Europa sunt acum ameninţaţi sau aproape de a fi ameninţaţi.

„Numărul speciilor europene de fluturi care sunt ameninţate a crescut puternic, cu 76% într-un deceniu. O specie, Albiliţa-mare-din-Madeira (Pieris wollastoni), care trăieşte doar pe această insulă portugheză, este de acum clasificată ca fiind dispărută”, a adăugat UICN.

Lista Roşie a speciilor ameninţate conţine şapte trepte, de la „îngrijorare minoră” până la „dispărută”.

„Situaţia albinelor sălbatice, a fluturilor şi a altor polenizatori este gravă. Ei reprezintă fundaţia sistemelor noastre alimentare, a ecosistemelor noastre şi a societăţilor noastre. Este necesară o acţiune urgentă şi colectivă”, a declarat comisarul european pentru Mediu, Jessika Roswall, citată în acelaşi comunicat.

Comisia Europeană a finanţat studiul necesar pentru realizarea acestui bilanţ.

Coordonatorul studiului, entomologul belgian Denis Michez, a reamintit faptul că „aproape 90% dintre plantele cu flori din Europa” depind de polenizarea asigurată de aceste specii de vieţuitoare.

„Din păcate, populaţiile sălbatice se confruntă cu o scădere drastică şi nu pot fi uşor înlocuite prin colonii artificiale, care reprezintă mai puţin de 1% din speciile existente”, a subliniat el.

UICN a indicat că „principala ameninţare” este dispariţia habitatului acestor specii, „în special a mlaştinilor, bogate în flori”. O altă cauză este utilizarea în agricultură a pesticidelor, erbicidelor şi a îngrăşămintelor, care reduc biodiversitatea.

Dezbaterea vizând această temă este deosebit de puternică în Franţa, unde o petiţie împotriva Legii Duplomb, care autorizase din nou un pesticid considerat periculos pentru albine, a fost semnată în luna iulie de peste 2 milioane de persoane. Acea autorizare a fost retrasă apoi din textul legii.