Universităţi din toată ţara, amendate pentru nereguli privind taxele de înscriere şi de examen

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a făcut peste o sută de controale la universităţi, unde s-au constatat nereguli privind înregistrările taxelor, astfel aplicându-se amenzi în valoare de 50.000 lei, dar şi avertismente.
Economica.net - J, 08 nov. 2012, 12:29
Universităţi din toată ţara, amendate pentru nereguli privind taxele de înscriere şi de examen

Potrivit unui comunicat de joi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), au fost desfăşurate controale în 118 universităţi, pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de studii.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 17 amenzi contravenţionale, în valoare de 50.000 de lei, şi 39 de avertismente, precizează sursa citată.

Astfel, au fost verificate listele tarifelor pentru cursuri şi alte activităţi educaţionale, dar şi actele din care să rezulte obiectul de activitatea unităţilor de învăţământ.

La câteva dintre universităţile verificate, nu a fost găsit codul unic de înregistrare din care să rezulte obiectul de activitate pentru care unitatea de învăţământ a fost autorizată să funcţioneze sau programul de funcţionare (Dolj). De asemenea, nu erau afişate listele cu tarifele aferente cursurilor şi condiţiile de plată (Vaslui, Iaşi, Cluj, Bihor) sau taxele percepute în anul şcolar 2012-2013 pentru înscriere, şcolarizare şi reexaminare (Vrancea).

Potrivit sursei citate, în universităţile verificate din judeţul Neamţ nu erau înscrise taxele percepute la depunerea dosarului de înscriere, taxele anuale de şcolarizare, taxele de examinare sau reexaminare pentru fiecare disciplină în situaţia neprezentării sau a nepromovării unui examen, menţionându-se doar că acestea sunt aprobate de Senatul universităţii.

De asemenea, în unele cazuri era condiţionată primirea dosarului de completarea unei declaraţii pe proprie răspundere prin care candidatul se angaja că nu va urma simultan mai mult de două programe de studii, indiferent de nivelul şi forma de finanţare.

La verificarea existenţei contractelor de studii şi a respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor au fost întâlnite cazuri în care din contract lipseau taxele percepute, existând doar clauza conform căreia Senatul universităţii are dreptul de a fixa sau modifica în mod unilateral taxele aferente desfăşurării procesului didactic.

„În contractul de studii era stipulat că studentul se obligă la plata integrală a taxei de şcolarizare stabilită pentru anul şcolar respectiv, eliberarea dosarului de studii fiind condiţionată de achitarea integrală a taxei, fiind încălcată libertatea de a lua decizii la achiziţionarea de servicii, sau nu se restituia taxa plătită în cazul retragerii dosarului de studii, a exmatriculării sau a transferării la alte instituţii, impunându-se clauze care ar fi putut favoriza folosirea unor practici incorecte”, mai arată reprezentanţii ANPC.

Şi la câteva universităţi din Vrancea, reprezentanţii instituţiei de control au găsit „o fişă-contract” în care nu erau redactate toate informaţiile utile studenţilor, respectiv nu erau trecute taxa de rerexaminare, taxa de reînscriere, taxa de refacere a lucrărilor practice sau penalităţi, în timp ce în Harghita, în urma verificărilor efectuate, inspectorii ANPC au găsit că valoarea taxelor şcolare şi modalităţile de plată nu erau trecute în contract.

În unităţile de învăţământ verificate în judeţul Braşov au fost găsite nereguli la contractele încheiate cu studenţii, respectiv nu se menţiona forma de învăţământ la care a fost admis studentul şi tarifele aferente anului de studiu respectiv, precum şi modul de achitare a acestora în cazul formei de învăţământ cu taxă. Totodată, au fost încheiate contracte ce cuprindeau două părţi: contractul de şcolarizare – în care nu se menţiona explicit durata acestuia şi un contract de studii – în care nu se indicau tariful anului de studiu şi condiţiile de plată, aceste informaţii fiind afişate doar la casieria universităţii.

De asemenea, în contractele anuale de studii nu existau informaţii referitoare la structura anului universitar, disciplinele care se parcurg şi numărul de credite la disciplinele obligatorii, precum şi numărul minim de credite pentru înscrierea în anul viitor.

În urma controalelor desfăşurate în universităţi au mai fost găsite nereguli cu privire la neprecizarea condiţiilor de reziliere a contractului (Iaşi), a modului de restituire a taxelor achitate în plus peste perioada de şcolarizare (Suceava), neindicarea tuturor taxelor percepute stabilite prin hotărârea Senatului universităţii (Dâmboviţa), inexistenţa în contracte a clauzelor de reziliere sau de încetare a contractului (Bucureşti).

„În Iaşi – în contract erau prevăzute la «Termene şi condiţii de plata » că taxele achitate nu se returnează în nicio situaţie şi la «Drepturile şi obligaţiile studentului » că nu poate solicita restituirea taxelor achitate în cazul exmatriculării sau al continuării studiilor la altă instituţie şi că trebuie să achite integral taxa de studii pentru întreg anul universitar”, mai precizează sursa citată.

Controalele au fost desfăşurate în perioada 8-17 octombrie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația cu Europa – analiză Reuters
Donald Trump vrea să reactiveze Doctrina Monroe de dominație a SUA asupra emisferei vestice și să-și reevalueze relația ...
Statele Unite îşi vor reafirma dominaţia în emisfera vestică, îşi vor consolida forţa militară în Indo-Pacific şi, eventual, îşi vor reevalua relaţia cu Europa, a declarat vineri......
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, susține că o pace între Ucraina și Rusia e mai aproape ca oricând
Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a afirmat sâmbătă, la Doha, că o potenţială pace între Ucraina şi Rusia ...
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin PNRR
Ministerul Educației face angajări. Guvernul a aprobat scoaterea la concurs a 303 posturi pentru creșele construite prin ...
Ministerul Educaţiei a anunţat că, în ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobat memorandumul pentru scoaterea la concurs ...
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
INS: Transportul aerian de pasageri a crescut cu 8,2% în primele nouă luni din 2025
Transportul aerian de pasageri a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 8,2%, comparativ cu perioada similară ...