UNSAR: Fenomenele extreme lovesc tot mai puternic. despăgubirile pentru incendii și calamități naturale au crescut și de peste trei ori

Despăgubirile plătite pentru acoperirea daunelor produse locuințelor și companiilor asigurate în urma incendiilor și calamităților naturale au înregistrat evoluții semnificative în unele regiuni ale României, potrivit unei analize realizate de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.
Economica.net - mar, 10 mart. 2026, 17:40
UNSAR: Fenomenele extreme lovesc tot mai puternic. despăgubirile pentru incendii și calamități naturale au crescut și de peste trei ori

Astfel, conform datelor analizate pentru primele nouă luni ale anului trecut, cea mai mare creștere în valoare absolută a despăgubirilor a fost înregistrată în regiunea Nord-Est, unde totalul acestora a ajuns la 74 de milioane de lei, de peste 2,6 ori mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024 (28 de milioane de lei). Evoluția reflectă impactul unor fenomene meteo severe, precum ploi torențiale, inundații sau furtuni violente, care au afectat locuințele și alte bunuri și proprietăți asigurate.

O altă creștere relevantă a fost înregistrată în regiunea Vest, unde valoarea despăgubirilor a crescut până la 63 de milioane de lei, adică de peste trei ori mai mult față de cele 19 milioane de lei plătite în aceeași perioadă a anului 2024.

Despăgubirile s-au dublat și în regiunea Sud-Est, ajungând la 48 de milioane de lei, comparativ cu 26 de milioane de lei în perioada anterioară, în timp ce în regiunea Centru despăgubirile au crescut cu aproximativ 44%, până la 46 milioane lei.

În același timp, regiunea București–Ilfov continuă să concentreze cea mai mare valoare a despăgubirilor plătite pentru astfel de riscuri, cu 107 milioane de lei, ceea ce reflectă densitatea ridicată a locuințelor asigurate și valoarea mai mare a proprietăților din această zonă.

„Creșterile semnificative ale despăgubirilor din anumite regiuni arată că riscurile naturale pot afecta rapid locuințele și bunurile noastre. Asigurările rămân una dintre cele mai eficiente forme de protecție financiară atunci când astfel de evenimente neprevăzute se produc”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.

„În contextul în care furtunile violente, ploile torențiale sau incendiile pot genera pagube majore într-un timp foarte scurt, o asigurare adecvată pentru locuință și bunuri devine #PlanulB necesar pentru a reduce impactul financiar al unor astfel de evenimente neprevăzute”, a precizat Alina Bărbulescu, coordonator Secțiuni Asigurări Generale în cadrul UNSAR.

Evoluțiile regionale ale despăgubirilor sunt influențate, în principal, de producerea unor fenomene meteo extreme, precum furtuni violente, ploi torențiale, inundații sau incendii, care pot produce pagube semnificative locuințelor și bunurilor noastre.

În acest context, UNSAR recomandă tuturor proprietarilor de locuințe, dar și antreprenorilor să își protejeze locuințele și bunurile prin asigurări dedicate. O poliță de asigurare poate acoperi o gamă largă de riscuri, inclusiv incendii, furtuni, inundații sau alte evenimente neprevăzute, oferind stabilitate financiară și sprijin rapid atunci când apar astfel de situații.

Protejarea proprietăților printr-o asigurare adecvată reprezintă #PlanulB care ar trebui să fie nelipsit, unul dintre cei mai importanți pași pentru reducerea impactului financiar al dezastrelor naturale sau al accidentelor care pot afecta casele și bunurile noastre, se încheie comunicatul trimis de organizație.

 

Despre UNSAR

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector – cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 6,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru: România ar putea mobiliza 60-70 de miliarde de euro în economie în următorul cadru financiar al UE, prin atragerea capitalului privat
Dragoș Pîslaru: România ar putea mobiliza 60-70 de miliarde de euro în economie în următorul cadru financiar al UE, ...
România ar putea mobiliza între 60 şi 70 de miliarde de euro în economie, în următorul cadru financiar european, dacă fondurile UE vor fi utilizate pentru a atrage investiţii private, a......
AOPN încearcă să blocheze în justiție licitația organizată de Ministerul Mediului pentru închirierea plajelor din Năvodari. Diana Buzoianu a anunțat ieri că procedura se bucură de un mare succes
AOPN încearcă să blocheze în justiție licitația organizată de Ministerul Mediului pentru închirierea plajelor din ...
Asociația Operatorilor de Plajă Năvodari (AOPN) anunță că a atacat în instanță procedura de licitație pentru închirierea ...
Ilie Bolojan: Vom depune la CCR argumentele în susținerea celor patru măsuri contestate de Avocatul Poporului în pachetul de reformă administrativă
Ilie Bolojan: Vom depune la CCR argumentele în susținerea celor patru măsuri contestate de Avocatul Poporului în pachetul ...
Premierul Ilie Bolojan anunţă că vor fi depuse la Curtea Constituţională argumentele în susţinerea celor patru măsuri ...
Riscurile legate de aprovizionare fac volatile prețurile petrolului și gazelor naturale. Pericol mare de stagflație
Riscurile legate de aprovizionare fac volatile prețurile petrolului și gazelor naturale. Pericol mare de stagflație
Incertitudinea cu privire la durata și deznodământul conflictului din Iran influențează piețele de energie. Prețurile ...