UNSAR: Îngheţarea preţului poliţelor RCA încalcă atât normele europene, cât şi Constituţia României

Economica.net
18 10. 2016
rca_456787654_45755300

‘Societăţile de asigurare respectă legile în vigoare, prin urmare şi tarifele maximale impuse prin Ordonanţa de Urgenţă vor fi, cu siguranţă, respectate. Subliniem însă că UNSAR a atras de nenumărate ori atenţia asupra ilegalităţii acestei prevederi. Îngheţarea preţului poliţelor RCA încalcă atât normele europene, cât şi Constituţia României. Mai mult, considerăm că orice intervenţie în plafonarea tarifării, fără a ţine cont de realităţile pieţei de asigurări, va impacta în mod negativ consumatorii, pentru că va conduce la o nivelare: majorarea preţurilor pentru categoriile de clienţi cu o conduită rutieră bună şi reducerea preţurilor pentru categoriile cu grad de risc ridicat’, se precizează într-un punct de vedere al UNSAR referitor la decizia de aplicare a tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule.

UNSAR precizează că şi-a exprimat întotdeauna disponibilitatea de a participa la elaborarea legislaţiei privind RCA, însă presiunile transportatorilor au dus la reglementări care vor avea efecte negative asupra pieţei.

‘În ceea ce ne priveşte, vom face toate demersurile necesare, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, pentru a ne asigura ca legislaţia din domeniu este conforma cu normele europene şi naţionale în vigoare. În acest moment, la nivelul Asociaţiei se face o analiza a modului în care tarifele maxime stabilite de ASF vor afecta industria de asigurări. Atunci când vom avea concluziile acestei analize, le vom comunica public’, au mai afirmat reprezentanţii UNSAR.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat luni, într-o şedinţă specială, Raportul cu privire la determinarea tarifelor de primă maxime pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule.

Astfel, transportatorii ar putea plăti o primă RCA de maximum 7.534 de lei pentru un autovehicul de transport marfă cu masa peste 16 tone în timp ce pentru autovehiculele de transport de persoane cu o capacitate de peste 40 de locuri prima maximă va fi de 6.600 lei. În cazul persoanelor fizice, pentru un autovehicul cu o capacitate cilindrică între 1.201-1.400 cmc, al cărui posesor are vârsta cuprinsă între 31 şi 40 de ani, tariful de primă maxim este de 610 lei.

Tarifele maxime stabilite de ASF, potrivit legii, vor fi transmise Ministerului Finanţelor Publice, care le va supune aprobării Guvernului.

‘Tarifele de primă RCA maxime au fost determinate pe baza metodologiei adoptate de Consiliul ASF pe data de 5 octombrie, în urma unui proces de consultare publică, iar calculele respectă atât prevederile OUG 54/2016, cât şi practicile actuariale general acceptate în industria asigurărilor’, precizează instituţia.

Potrivit ASF, formula de calcul cuprinde frecvenţa daunelor, dauna medie, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR), inflaţia daunelor şi încărcarea de siguranţă, care determină prima de risc, la care se adaugă cheltuielile de achiziţie şi administrare, fixe şi variabile, precum şi încărcarea de Bonus/Malus (15%) şi cota de profit (1%).

Cheltuielile de achiziţie şi administrare ale societăţilor de asigurare cuprind o cotă de 25%, în care intră contribuţiile asigurătorilor la fondurile de garantare şi compensare a daunelor (FGA, Fondul pentru victimele străzii, Fondul Carte verde) de 8%, cheltuielile cu reţelele de distribuţie şi/sau intermediarii din piaţă (brokeri) – 10%, costul de capital de circa 2% şi cheltuieli proprii variabile (5%). La aceasta se adaugă o cotă fixă de cheltuieli administrative cu salarii, chirii etc., în sumă de 70 lei per unitate de expunere, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru persoanele juridice, se precizează în documentul remis de ASF.

Patronatele din transporturile rutiere UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI au acuzat, la sfârşitul săptămânii trecute, Autoritatea de Supraveghere Financiară că nu a respectat termenii înţelegerilor din 14 şi 15 septembrie şi au solicitat Guvernului să intervină pentru aplicarea Ordonanţei privind tarifele maximale ale RCA, astfel încât piaţa să se deblocheze.

Aceştia acuzau faptul că ASF a stabilit un tarif maxim de 7.960 lei/an pentru autoutilitare peste 16 tone faţă de 7.500 lei conform protocolului semnat, prin includerea în calculul tarifelor maximale a unei cote de 30% pentru cheltuieli de administrare, şi nu 25% cum a fost stabilit în data de 14 septembrie 2016 la Guvern.

În aceste condiţii, transportatorii au solicitat Guvernului şi ASF măsuri urgente pentru aplicarea OUG 54/14.09.2016 astfel încât începând cu data de 20 octombrie să producă efectele necesare deblocării pieţei RCA prin aplicarea tarifelor de primă maximale pentru următoarele 6 luni.

Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei a anunţat, săptămâna trecută, că va analiza proiectul de Hotărâre de Guvern privind plafonarea tarifelor RCA, însă nu pentru a verifica dacă sunt corecte calculele, ci pentru a se încredinţa că mecanismul astfel stabilit nu va crea discriminări pe piaţă.