UNSICAR: Retragerea licenței Euroins va genera îngrijorări printre consumatorii de produse de asigurare

Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) atrage atenția că decizia de retragere a licenței companiei Euroins România va genera îngrijorări printre clieții firmelor de asigurare.
Ion Dobreanu - lun, 20 mart. 2023, 17:20
UNSICAR: Retragerea licenței Euroins va genera îngrijorări printre consumatorii de produse de asigurare

Asociația anunță că a luat notă de decizia Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind măsura retragerii autorizației de funcționare pentru Euroins România.

ca urmare a acestei decizii, membrii Uniunii au ca prioritate pe termen scurt sprijinirea clienților cu polițe încheiate la Euroins România și a păgubiților acestei companii, prin furnizarea de servicii de consultanță și asistență în caz de daună. UNSICAR precizează că deținătorii de polițe RCA emise de către Euroins România și păgubiții sunt protejați de lege prin mecanismele create în acest sens, care s-au dovedit viabile și în cazul altor falimente ale unor companii de asigurări.

În acest context, UNSICAR apreciază că piața asigurărilor din România se află într-o poziție ușor intărită față de anii anteriori și că ar putea depăși și acest moment dificil în măsura în care instituțiile și actorii pieței vor lua măsurile astfel încât industria să funcționeze pe termen lung, să atragă noi jucători și să creeze un cadru concurențial de natură să stimuleze în mod natural o ofertă de produse de asigurare atractive pentru clienți.

Uniunea ia in considerare rapoartele oficiale ale autorităților care confirmă fără echivoc că asigurătorii rămași în piața RCA îndeplinesc condițiile de capitalizare și solvabilitate și are incredere că polițele emise de aceștia vor acoperi, în totalitate și la timp, viitoarele pagube provocate de producerea riscurilor asigurate.

Membrii UNSICAR își exprimă speranța că ASF, în urma retragerii autorizației Euroins România, va identifica în dialog cu industria, consumatorii și ceilalti stakeholderi măsuri echilibrate care să genereze soluții sustenabile pe termen lung.

Despre UNSICAR

Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR), organizație înființată în anul 2000, reprezintă 80 de companii de brokeraj de asigurare, de regularizare daune și de pregătire profesională.

Cota membrilor UNSICAR totalizează peste 60% din piața de brokeraj de asigurare, care numără aproape 280 de intermediari.

Uniunea reprezintă interesele colective ale membrilor săi și colaborează cu instituţiile publice pe aspecte care privesc piaţa de brokeraj de asigurare și consumatorul de produse de asigurare.

UNSICAR este membru cu drepturi depline a BIPAR (Bureau International des Producteurs d’Assurances et de Reassurances), organizație internațională înființată in 1937 care reunește asociațiile profesionale naționale ale intermediarilor în asigurări si care este principalul partener de dialog cu intermediarii de asigurări pentru pentru instituțiile europene de reglementare.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...