Unul dintre cei mai bogaţi români va scoate petrol din Arctica. Pentru gigantul Gazprom

Grup Servicii Petroliere începe forajul într-un câmp petrolifer cu rezerve de 200 de milioane de tone ce aparţine Gazprom Neft. Compania magnatului Gabriel Comănescu este la al doilea contract cu gigantul rus în ultimii patru ani.
Florin Cojocaru - mie, 13 mart. 2013, 22:08
Unul dintre cei mai bogaţi români va scoate petrol din Arctica. Pentru gigantul Gazprom

Grup Servicii Petroliere, companie controlată de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a încheiat un contract de foraj submarin cu Gazprom Neft, divizia de petrol a gigantului rus Gazprom, în Marea Barents din Arctica. Operaţiunile vor începe în iunie în câmpul petrolifer Dolginskoye şi vor fi derulate prin intermediul platformei de foraj GSP Jupiter, care va fi trimisă în Arctica imediat ce termină lucrările la un alt contract din apele teritoriale ale Tunisiei.

Compania lui Comănescu este la al doilea contract cu Gazprom. În urmă cu patru ani, GSP a fost angajată de monopolul rusesc al gazului pentru a instala o conductă submarină între oraşele Dzhubga-Lazarevskoe – Soci, lucrare care a fost răsplătită cu 269 de milioane de dolari. Preţul noului contract cu Gazprom Neft nu a fost precizat de GSP.

„Explorarea câmpurilor arctice presupune anume dificultăţi tehnice, aşadar alegerea companie noastre denotă experienţa pe care am căpătat-o în forajul submarin. Aici au contribuit decisiv şi investiţiile de 1 miliard de euro, în 10 ani, în achiziţia şi modernizarea de echipamente”, a declarat Comănescu.

La rândul său, Vadim Zakovlev, vicepreşedinte Gazprom Neft, a precizat că explorarea şi exploatarea resurselor arctice este o prioritate pentru companie. „Vom dezvolta mai multe proiecte offshore în regiune pentru beneficiul întregii industrii”, a spus acesta.

Câmpul Dolginskoyeeste situat în centrul Mării Pechora, aparţinând Mării Barents şi a fost descoperit în 1999. Adâncimea apei variază între 35 şi 55 de metri. Platforma de foraj a GSP va săpa trei puţuri în respectivul câmp pentru a scoate la suprafaţă rezervele estimate de 200 de milioane de tone de petrol.

GSP este o companie integrată care oferă servicii offshore pentru companii din domeniul gazului şi petrolului şi a lucrat pentru giganţi mondiali precum Gazprom, E.ON, BASF, PEMEX sau OMV.
În acest moment navele şi platformele GSP lucrează în Marea Neagră, Marea Nordului şi Golful Mexic.
Gabriel Comănescu este unul dintre ei mai bogaţi români. Potrivit Capital, omul de afaceri are o avere de circa 600 de milioane de euro.

Gazprom este una dintre cele mai mari companii din lume şi principalul furnizor de gaze al Rusiei şi Europei. O treime din consumul României de gaze provine din rezervele gigantului rusesc.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...