Unul dintre salariații Rompetrol rănit în explozia de acum două săptămâni a decedat într-un spital din Germania

Grupul KMG Internbational, care deține compania Rompetrol, a anunțat marți că unui dintre cei doi salariați ai săi care au fost răniți în urma exploziei de la Rafinăria Petromidia din 2 iulie și care au fost transportați la un spital din Germania a decedat astăzi.
Cristian Negrei - mar, 13 iul. 2021, 16:43
Unul dintre salariații Rompetrol rănit în explozia de acum două săptămâni a decedat într-un spital din Germania

Potrivit informării transmise de KMG International, starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și a tratamentelor de specialitate. Al doilea salariat al Rompetrol spitalizat în Germania este în acest moment stabil și răspunde la tratament.

Cei doi salariați au fost transferați în dimineața zilei de 5 iulie la o unitate medicală specializată din Offenbach – Germania. Transferul celor doi pacienți a fost făcut cu sprijinul Forţelor Aeriene Române. Amândoi erau în comă indusă, având arsuri pe 25-30% din suprafaţa corpului. Inițial, cei doi răniți fuseseră internați la Spitalul de Urgențe Floreasca.

Citește și: https://www.economica.net/doi-dintre-salariatii-rompetrol-raniti-in-explozia-de-vineri-au-fost-transferati-in-strainatate_520447.html

O explozie urmată de un incendiu s-a produs pe 2 iulie la Rafinăria Petromidia, deţinută de grupul KMGI, fostul Rompetrol Group. Incendiul a avut loc la instalaţia de hidrofinare petrol motorină. Autorităţile au activa Planul Roşu de Intervenţie, iar localnicii au fost alertaţi prin mesaj RO-ALERT despre degajările mari de fum. Este al doilea salariat al Rompetrol care își pierde viața în urma exploziei din 2 iulie, prima victimă înregistrându-se în ziua deflagrației.

În urma incendiului de acum două săptămâni, au mai fost rănite două persoane, care au fost internate la Spitalul Județean Constanța. Una dintre acestea, o persoană de 53 de ani (lucrător instrumentare şi control), a fost deja pe externată pe 3 iulie, având răni minore.

Al doilea rănit (27 de ani, operator) a suferit o operaţie în zona şoldului  și a fost externat, după ce a rămas mai multe zile sub supraveghere medicală.

Citește și: https://www.economica.net/trei-dintre-angajatii-rompetrol-raniti-in-incediul-de-ieri-sunt-internati-iar-al-patrulea-a-fost-externat_520248.html

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...