Ursache, ASF: Prospectul pentru a doua majorare de capital la compania Astra a fost aprobat

Prospectul pentru a doua majorare de capital la compania Astra a fost aprobat, iar în aceste zile au loc negocieri cu mai multe fonduri de investiţii, între care unul chinez, a declarat, luni, Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - lun, 08 iun. 2015, 10:47
Ursache, ASF: Prospectul pentru a doua majorare de capital la compania Astra a fost aprobat

‘Căutăm un investitor care să intre în capitalul social al societăţilor de asigurări cu pericol de a intra în faliment. În cazul concret al Astra, deja, am aprobat prospectul pentru a doua majorare de capital social, ceea ce va fi, dacă se va întâmpla, un semnal de salvare al companiei’, a spus Ursache.

Vicepreşedintele ASF a adăugat că sunt investitori interesaţi de Astra, iar ‘noi am lăsat camera de date deschisă’, scrie Agerpres.

‘Sunt investitori interesaţi. Noi am lăsat camera de date deschisă. În aceste zile au loc şi negocieri cu mai multe fonduri de investiţii, între care unul chinez’, a menţionat Mircea Ursache.

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, declara la finele lunii mai că planul de redresare al companiei Astra Asigurări se află în grafic, iar în luna iulie se va şti dacă există un investitor strategic interesat de societate.

‘Eforturile noastre, inclusiv de marketing, sunt pentru a aduce un investitor strategic. Astra de fapt este o companie bună, are forţă de vânzări, de distribuţie, o paletă de produse, profesionişti, are sisteme. Un investitor strategic ar restructura şi ar repune societatea pe linia de dezvoltare. (…) Suntem în discuţie cu câţiva investitori strategici, ne implicăm şi noi la nivelul autorităţii. Vom şti dacă vreunul este realmente interesat şi structura tranzacţiei, probabil, în luna iulie’, a menţionat Mişu Negriţoiu.

Şeful ASF consideră că preluarea Astra de către stat nu ar fi cea mai bună soluţie, dar ‘nici nu s-a discutat vreodată’, însă nu exclude preluarea companiei de
Fondul de Garantare a Asiguraţilor sau de către instituţia de rezoluţie, dacă aceasta va exista.

‘Dacă niciuna dintre aceste variante nu funcţionează, varianta de avarie ar fi preluarea obligaţiilor de răscumpărare de către Fondul de Garantare, de la Astra’, a mai spus pe 28 mai preşedintele ASF.

ASF va cunoaşte la finalul lunii iunie, după analiza bilanţului, care este necesarul de capital al Astra având în vedere şi cerinţele Solvency II, necesarul estimat până în prezent fiind de încă 800 de milioane de lei.

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii Astra în februarie 2014, numind firma de consultanţă KPMG Advisory în calitate de administrator special.

Planul de redresare al Astra întocmit de KPMG Advisory SRL în calitate de Administrator Special a fost aprobat de ASF, pe 7 aprilie 2014, şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an.

Te-ar mai putea interesa și
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările privind vizele acordate studenţilor străini, participanţilor la......
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani ...
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape 30 de ani de la lansare
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape ...
La aproape trei decenii de la realizare, "Dolce far niente" (1998), filmul scris şi regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru ...