Ursula von der Leyen a avertizat la New Delhi că războiul din Ucraina va avea efecte puternice asupra zonei Indo-Pacifice

Invazia rusă în Ucraina ameninţă securitatea regională a Indiei, a declarat luni, la New Delhi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul unei vizite menite să întărească legăturile strategice cu această ţară care îşi afişează neutralitatea în faţa acestui conflict, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 25 apr. 2022, 20:16
Ursula von der Leyen a avertizat la New Delhi că războiul din Ucraina va avea efecte puternice asupra zonei Indo-Pacifice

„Deznodământul războiului va determina nu doar viitorul Europei, ci va afecta profund şi regiunea Indo-Pacifică”, a subliniat Von der Leyen într-o intervenţie în cadrul Raisina Dialogue, o conferinţă anuală asupra geopoliticii, care are loc la New Delhi.

Ea a evocat spectrul unui parteneriat între Beijing şi Moscova pentru a pune în gardă împotriva consecinţelor războiului dincolo de Europa. „Rusia şi China au făcut se pare un pact fără restricţii (…). Ele au declarat că prietenia lor este fără limite (…). La ce ne putem aştepta de la noile relaţii internaţionale pe care ambele vor să le stabilească?”, şi-a exprimat Ursula von der Leyen îngrijorarea.

India caută un echilibru dificil între relaţiile sale cu Occidentul şi cele cu Rusia, care îi furnizează o mare parte din necesităţile sale în arme şi energie. New Delhi s-a abţinut să condamne deschis invazia rusă în Ucraina şi să se ralieze voturilor în acest sens în cadrul ONU.

După ce a inaugurat un nou consiliu special menit să dinamizeze cooperarea comercială şi tehnologică între India şi UE, Von der Leyen a subliniat că UE va depune în următorul deceniu eforturi pentru a-şi întări relaţiile cu New Delhi.

Într-un comunicat comun, India şi Comisia Europeană au subliniat că „schimbările rapide ale mediului geopolitic pun în evidenţă necesitatea unui angajament strategic comun în profunzime”.

India şi UE au decis în 2021 să reia negocierile asupra unui acord de liber schimb, blocate din 2013 din cauza unor dezacorduri asupra unor subiecte precum brevetele şi taxele vamale.

Te-ar mai putea interesa și
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat anomalii
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat ...
Comparația între ROBOR și LIBOR pe fondul acuzațiilor de manipulare a acestor piețe este neavenită, modalitatea e stabilire a celor doi indici este total diferită. În plus, analiza evoluției......
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR nu evidențiază anomalii semnificative, nivelul indicelui fiind în concordanță cu deciziile de politică ...
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor UPDATE
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță luni restricții pe drumul național DN 1, ...
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice pentru România
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice ...
Rata anuală a inflaţiei se reduce uşor în luna iunie, iar în trimestrul al treilea va consemna o scădere substanţială, ...