Ursula von der Leyen, la Conferința de la Munchen: Securitatea Europei nu a fost mereu considerată ca responsabilitatea noastră primară. Dar acest lucru s-a schimbat

14 02. 2026
ursula von der leyen 86543456

”Securitatea Europei nu a fost mereu considerată ca responsabilitatea noastră primară. Dar acest lucru s-a schimbat în mod fundamental”, a subliniat şefa executivului UE, care a dat asigurări că o Europă puternică înseamnă ”o alianţă transatlantică mai puternică”.

În acest scop, Europa trebuie ”să se elibereze de toate tabu-urile”, a apreciat Ursula von der Leyen, evocând mai ales utilizarea ”clauzei de apărare reciprocă”, un angajament colectiv al ţărilor membre ale Uniunii Europene de a se apăra în caz de agresiune.

Pe de altă parte, Von der Leyen a spus că UE şi Regatul Unit sunt ”mai legate ca niciodată”.

”La zece ani după (referendumul britanic privind) Brexit, viitorul nostru şi viitorul vostru sunt mai legate ca niciodată. Este aşadar interesul nostru comun să dăm dovadă de ambiţie faţă de parteneriatul nostru”, a explicat preşedinta CE.

Temele dezbătute la Conferinţa de Securitate de la Munchen, care se va încheia duminică, includ schimbarea ordinii globale, criza din relaţiile transatlantice, războiul din Ucraina şi dosarul iranian.