Ursula von der Leyen nu va fi urmărită penal în Belgia în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid. Justiția a declarat inadmisibile plângerile

Justiţia belgiană a declarat inadmisibile o serie de plângeri penale împotriva preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, referitoare la achiziţiile de vaccinuri anti-COVID pe care le-a negociat în numele statelor UE cu compania Pfizer, relatează marţi AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 ian. 2025, 21:30
Ursula von der Leyen nu va fi urmărită penal în Belgia în cazul achiziției de vaccinuri anti-Covid. Justiția a declarat inadmisibile plângerile

Avocatul belgian al lui Von der Leyen, Adrien Masset, şi alte surse care au cunoştinţă de acest caz au declarat pentru AFP că plângerea formulată de reclamantul Frederic Baldan, un fost lobbyist al Parlamentului European, a fost declarată inadmisibilă, întrucât el nu a putut face dovada prejudiciului personal suferit, ceea ce a invalidat şi plângerile formulate ulterior.

Frederic Baldan a acuzat-o pe Von der Leyen că a negociat „prin SMS, în secret” cu directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, un mare contract pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID „fără niciun mandat” din partea statelor membre ale UE. Două dintre acestea, Ungaria şi Polonia, care au fost acţionate în judecată de Pfizer pentru neplata unor vaccinuri, s-au constituit parte civilă în dosar.

Plângerea iniţială priveşte în special „distrugerea de documente publice”, respectiv schimburile de SMS-uri între Von der Leyen şi Albert Bourla, mesaje pe care preşedinta Comisiei Europene susţine că le-a şters.

În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând că nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.

Reclamantul a acuzat-o de asemenea pe preşedinta Comisiei că ar fi încălcat codul de conduită al membrilor executivului comunitar, care le impune acestora criterii de „independenţă, onestitate şi loialitate”.

Frederic Baldan, căruia în urma procedurilor judiciare demarate i-a fost retrasă în anul 2023 acreditarea la Parlamentul European, a sesizat mai multe tribunale belgiene şi justiţia europeană.

Parchetul european (EPPO) a anunţat deschiderea unei investigaţii în acest caz în octombrie 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru operatorii de pariuri sportive, cu zeci de miliarde de dolari în joc,......
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului i-a acriticat pe europeni și a cerut pragmatism din partea acestora
Pete Hegseth anunță că Europa și NATO au de luat decizii importante, de care se va afla în curând. Șeful Pentagonului ...
Şeful Pentagonului, Pete Hegseth, i-a criticat sâmbătă din nou pe aliaţii europeni ai Washingtonului, reproşându-le ...
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, ...