Ursula von der Leyen se pregăteşte pentru o „lună de foc” – Parlamentul European dezbate în octombrie două moţiuni de cenzură contra preşedintei Comisiei Europene

Comisia Europeană condusă de preşedinta Ursula von der Leyen va face obiectul a două moţiuni de cenzură în Parlamentul European în luna octombrie, au declarat marţi surse europene pentru DPA. Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a informat pe eurodeputaţi că două moţiuni de cenzură au primit sprijinul necesar.
AGERPRES - mar, 16 sept. 2025, 15:38
Ursula von der Leyen se pregăteşte pentru o

Potrivit regulamentului de procedură al Parlamentului European, o moţiune de cenzură are nevoie de sprijinul a cel puţin o zecime dintre cei 719 membri ai legislativului UE pentru a putea fi dezbătută şi ulterior supusă votului în plen, scrie Agerpres.

Două grupuri politice, ‘Patrioţi pentru Europa’ şi grupul Stângii, au anunţat săptămâna trecută că vor depune moţiuni de cenzură împotriva Comisiei Europene, după ce preşedinta acesteia, Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind starea UE.

Grupul ‘Patrioţi pentru Europa’, condus de francezul Jordan Bardella, a criticat politica economică a executivului UE, denunţând acordul comercial cu Statele Unite privind taxele vamale, pe care l-a numit o „capitulare”, simbol al unei Uniuni Europene „dezarmate şi discreditate”. Bardella ceruse deja la începutul lunii septembrie un vot de neîncredere împotriva preşedintei Comisiei Europene, în special pentru a contesta acordul comercial Mercosur cu ţările latino-americane, pe care l-a descris drept o „trădare” a fermierilor şi a mediului.

De partea sa, co-lidera grupului Stângii, Manon Aubry, a acuzat Uniunea Europeană de „complicitate” la „genocidul” din Fâşia Gaza, reproşându-i că „închide ochii” la situaţia din Orientul Mijlociu.

La începutul lunii iulie, Parlamentul European a respins cu o largă majoritate o moţiune de cenzură a extremei drepte, iniţiată de eurodeputatul român Gheorghe Piperea (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), care o viza pe preşedinta Comisiei Europene. La acea vreme, 360 dintre membrii PE au votat contra moţiunii şi 175 în favoarea ei, semnificativ mai puţin decât majoritatea necesară de două treimi din toate voturile exprimate.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...