Ursus Breweries îl numește pe Richard Heerink în rolul de vicepreședinte Strategy & Insights

Richard Heerink s-a alăturat echipei de conducere a Ursus Breweries în calitate de vicepreședinte Strategy & Insights, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mar, 26 iul. 2022, 16:50
Ursus Breweries îl numește pe Richard Heerink în rolul de vicepreședinte Strategy & Insights

Heerink este de origine olandeză și are peste 15 ani de experiență în industria berii în piețe precum Țările de Jos, Germania sau Austria, deținând poziții de conducere în departamentele comercial, financiar sau supply chain. Și-a început cariera în industria berii în 2007, în Țările de Jos, pentru SAB Miller. Apoi, a fost promovat în funcția de director financiar pentru operațiunile din Germania și a preluat treptat funcții de conducere și în zona comercială.

Începând cu 2017, a fost Country Director pentru Germania în cadrul Asahi Europe & International. Din 2020 a condus operațiunile atât în Germania, cât și în Austria, construind echipe de succes, creând o cultură puternică și modelând o strategie de creștere optimă. În noul său post, el va gestiona proiecte inter-funcționale și va asigura implementarea strategiei și ambițiilor Ursus Breweries.

„Sunt bucuros să mă alătur Ursus Breweries și să am șansa de a-mi aduce contribuția în cadrul celui mai mare producător de bere din România. Sunt încrezător că, împreună cu echipa existentă, vom putea să impulsionăm în continuare succesul companiei, să acceleram creșterea portofoliului nostru și să obținem rezultate excelente și în următorii ani”, a declarat Richard Heerink.

Numirea lui Richard Heerink, considerând experiența sa în industria berii, precum și în cadrul Asahi Europe & International, continuă ambiția companiei de a construi o echipă de conducere diversă și puternică, cu experiențe și expertiză variate și cu același angajament pentru excelența.

Despre Ursus Breweries

Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...