Ursus continuă investițiile în fabrica din Brașov, unde a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere. Anul viitor va monta o nouă instalație de filtrare

Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, inaugurează o nouă linie de îmbuteliere, parte a investiției de 50 de milioane de euro în fabrica de bere din Brașov. De asemenea, compania se pregătește să investească într-o nouă instalație de filtrare a berii care va fi operațională anul viitor.  
Alina Stanciu - mie, 01 nov. 2023, 11:58
Ursus continuă investițiile în fabrica din Brașov, unde a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere. Anul viitor va monta o nouă instalație de filtrare

Ursus Breweries a inaugurat în fabrica din Brașov o nouă linie de îmbuteliere, precum și noi depozite, laboratoare și spații de birouri, care vor contribui la optimizarea capacității operaționale, ca parte a unei investiții strategice de 50 de milioane de euro începute în 2020, anunță compania.

„În urmă cu trei ani, am demarat unul dintre cele mai curajoase proiecte de investiții, centrat pe revitalizarea fabricii noastre din Brașov, o unitate cu o istorie îndelungată în comunitatea locală, datând din 1892, precum și locul de origine al berii numărul unu din România – Ciucaș. În ciuda faptului că am întâmpinat situații imprevizibile, care au avut un impact direct și indirect asupra planului nostru de investiții, ne bucurăm că acum noua linie și noile facilități sunt pe deplin operaționale. Sunt mândru de echipa noastră dedicată și de efortul pe care l-au depus colegii mei pentru atingerea acestui obiectiv. În plus, sunt recunoscător pentru încrederea pe care ne-o acordă Asahi Group Holdings,” a declarat Michał Mrowiec, președintele Ursus Breweries.

Un business mai eficient

Noua linie de îmbuteliere se bazează pe tehnologie de ultimă generație și este instalată într-o clădire nou construită. Pentru a permite integrarea acesteia, au fost făcute multiple îmbunătățiri din punct de vedere tehnologic, iar demersul a inclus și diverse lucrări de infrastructură. Pentru a opera mai eficient, Ursus Breweries a construit, de asemenea, și un depozit nou la parterul noii clădiri, care are o suprafață de 1.800 mp, și care este destinat depozitării produselor finite. Un alt depozit de 1.200 mp a fost organizat pentru ambalaje. Alături de acestea, investiția include noi laboratoare, spații de birouri suplimentare și noi facilități pentru cei peste 200 de colegi care lucrează în fabrica de bere.

Investiția a cuprins și o serie de îmbunătățiri care au în vedere componenta sustenabilității, cum ar fi modernizarea instalațiilor de utilități sau creșterea capacității de recuperare CO2, și va fi continuată până în 2024, când fabrica de bere din Brașov va beneficia și de o nouă instalație de filtrare a berii.

Ursus Breweries, parte din Asahi Europe & International,  este cel mai mare producător de bere din România, fiind lider de piață de 8 ani. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Kozel, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...