USL începe suspendarea lui Traian Băsescu

Liderii USL au decis luni declanşarea procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 10:14

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, după şedinţa conducerii Uniunii, că acest demers al USL „nu e un moft, nu e o invenţie de agendă”.

Antonescu a adăugat că este conştient de faptul că „este o lume în care politicienii i-au obişnuit pe toţi cu demersuri care să însemne altceva”.

„Convingerea noastră foarte fermă e că în România s-a petrecut în afara Constituţiei un proces de gravă erodare a statului de drept, de substituire a instituţiilor acestui stat de drept şi, practic, voinţa şi acţiunea politică s-au concentrat în mod neconstituţional în mâna unui singur om, un om care dictează Guvernului, un om care a construit imoral şi ilicit majorităţi parlamentare false, un om care, aşa cum arată ultimele sale declaraţii, nu mai acceptă nici măcar în aparenţă să respcte independenţa puteri judecătoreşti”, a susţinut Antonescu, citat de Mediafax.

Antonescu a precizat că cererea de suspendare va fi redactată de Comisia Politică a USL ce urmează să fie constituită luni, urmând ca aceasta să finalizeze documentul „probabil într-o săptămână”.

Potrivit liderului PNL, ulterior va avea loc o discuţie în grupurile parlamentare reunite şi, dacă grupurile vor asuma această propunere, aceasta va fi iniţiată, pe traseul parlamentar stabilit de Constituţie.

Crin Antonescu a mai spus că USL îşi propune să iniţieze o largă dezbatere publică în legătură cu acest act politic şi, în cursul acestei dezbateri publice, în funcţie de calendarul ce va fi stabilit, să se încerce conturarea în jurul acestui demers a unui larg curent public.

De ce e nevoie de suspendarea lui Băsescu?

Crin Antonescu a explicat că demersul de suspendare este destinat nu doar să restabilească „starea de lucruri constituţională”, ci să „scutească încă un an de suferinţă” pentru populaţie, să „evite” încă un an de degradare a instituţiilor statului.

„Sigur, discuţiile despre câte şanse avem, câte voturi avem, au rostul lor. Dar, în politică, din punctul nostru de vedere, şi suntem dispuşi să ne asumăm această responsabilitate, nu poţi să acţionezi, nu poţi să spui şi să faci numai ce este garantat imediat de un număr de voturi. Avem speranţa că, făcând acest demers, suntem în asentimentul şi avem susţinerea unei majorităţi a cetăţenilor. Asta ne interesează mai mult decât majoritatea conjucturală din Parlamentul României”, a declarat liderul PNL.

Antonescu a precizat, răspunzând unei întrebări, că USL va respecta votul din Parlament, chiar dacă este „o majoritate artificială în raport cu voinţa exprimată de electorat în 2008”.

„Nu ne dorim doar o luptă politică într-o rezervaţie politică, ci o dezbatere la nivelul întregii societăţi”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Nhood se asociază cu Regata Imobiliare pentru dezvoltarea Satului German, unul dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare urbană din Republica Moldova
Nhood se asociază cu Regata Imobiliare pentru dezvoltarea Satului German, unul dintre cele mai ample proiecte de dezvoltare ...
Nhood, operator internațional de soluții de real estate, care sprijină clienții printr-o platformă de servicii integrate, a devenit noul partener al Regata Imobiliare, dezvoltatorul proiectului......
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
AMD se alătură clubului producătorilor de cipuri a căror capitalizare bursieră a depășit 1.000 de miliarde de dolari
Capitalizarea bursieră a Advanced Micro Devices (AMD) a depăşit luni pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de ...
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA începe procesul de fuziune prin absorbție cu Parmafood Group Distribution, comanie cumpărată în urmă cu doi ani
AQUILA, lider în servicii integrate de distribuție și logistică pentru piața bunurilor de larg consum din România și ...
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat în sus mâinele încătușate la ieșirea din sediul DIICOT
Update. E oficial. Călin Georgescu a fost reținut de procurori. Fostul candidat la alegerile prezidențiale și-a ridicat ...
Update: Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT. La ieșire el a ridicat în aer mâinile, astfel încât ...