USL nu mai vrea să audă de UDMR

Liderii Opoziţiei afirmă că renunţă la a mai curta UDMR. Declaraţiile lor apar ca urmare a gestului maghiarilor de a-l susţine pe Vasile Blaga, candidatul PDL, la şefia Senatului. Reamintim că în ultimul an de zile, PSD şi PNL au avut nenumărate încercări de a atrage Uniunea de partea lor.
Economica.net - mar, 29 nov. 2011, 13:40

Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, preşedinţii celor trei partide care compun USL au declarat marţi că USL a renunţat la gândurile că ar mai putea avea o colaborare cu formaţiunea maghiară. „Ieri (luni – n.r.) cred că s-a închis definitiv orice posibilitate de colaborare cu UDMR”, a declarat Victor Ponta, citat de Agerpres, făcând referire la votul pe care senatorii maghiari i l-au dat luni lui Vasile Blaga pentru preşedinţia Senatului.

„Mă bucur că acum împărtăşeşte şi domnul Ponta punctul meu de vedere, că al meu e puţin mai vechi. Eu am preţuit şi preţuiesc în continuare mulţi oameni politici din UDMR şi în general capacitatea acestei formaţiuni speciale luptă politică de a-şi apăra interesele. (…) UDMR, din păcate, în perioada aceasta de convieţuire cu PDL se degradează ca ţinută, ca atitudine şi comportament. Noi nu am culpabilizat în iarna lui 2009 în niciun fel UDMR pentru că a mers la guvernare cu PDL. De atunci încoace, noi am criticat mereu, chiar virulent, PDL (…), dar nu UDMR, faţă de care am avut o înţelegere: nevoia lor de a fi la guvernare în faţa comunităţii maghiare etc. Dar, după vechiul proverb sau constatarea didactică mai veche, cum că anturajul strică, iată că şi UDMR a început să facă nişte jocuri care sunt sub ţinuta, sub nivelul acestei formaţiuni. Sunt foarte riscante”, a completat şi Crin Antonescu.

Daniel Constantin, preşedintele PC a afirmat şi el că UDMR ar trebui să treacă în opoziţie începând cu anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...