Utilizarea dronelor va fi legiferată prin Codul aerian al României, care ar putea fi aprobat de Parlament în acest an

Economica.net
24 05. 2016
drone_drona_67277500

‘Codul aerian al României vizează atât activitatea aviaţiei civile, cât şi activitatea aviaţiei militare. Totodată se ia în calcul chiar şi activitatea aeronavelor uşoare, precum şi a celor fără pilot la bord, aşa-zisele drone. Prin această lege se detaliază şi se pun în practică anumite cerinţe ale utilizatorilor de spaţiu aerian. Este foarte importantă această lege, deoarece astfel noi putem realiza un serviciu de căutare şi salvare, ştim cum să restricţionăm spaţiul aerian în anumite zone şi putem asigura siguranţa aeriană’, a precizat Chirea.

El a susţinut că, în cazul utilizării dronelor, este foarte importantă existenţa unui aviz de zbor pentru siguranţa aeriană, astfel încât aeronavele care zboară în zona respectivă să ştie că acolo sunt utilizate astfel de aparate.

‘În momentul de faţă există Hotărârea de Guvern nr. 912 din 2010, prin care se specifică că orice zbor în spaţiul aerian naţional trebuie să fie monitorizat. Acum acest lucru va fi cuprins în lege. Până acum era un proces mai greoi, dar acum va fi legiferată utilizarea dronelor. Este o problemă care frământă toate statele din Europa, iar creşterea acestor aeronave fără pilot este fără precedent, iar opinia mea este că acest sector se va dezvolta în continuare’, a adăugat şeful Autorităţii Aeronautice Militare.

Chirea a fost întrebat dacă utilizarea unei drone poate reprezenta un impediment pentru un zbor comercial. ‘Da, atâta timp cât nu se face o informare că se desfăşoară acea activitate. De exemplu, imaginaţi-vă că este planificat un zbor cu un avion ultrauşor într-o anumită zonă şi (pilotul avionului – n.r.) se trezeşte că în zona respectivă acţionează nişte drone. Oricând există un risc pentru siguranţa aeriană’, a explicat el.