Utilizatorii de apă vor putea solicita și primi online avizele și autorizațiile de la ANAR

12 05. 2021
viaduct_dn7_lacul_cozia_34154500

Potrivit unui comunicat al instituţiei, platforma a fost realizată din surse proprii ale ANAR şi este funcţională la nivel naţional.

Principalele beneficii ale utilizării platformei sunt accesul gratuit în baza unui cont şi a unei adrese de e-mail dedicate, încărcarea electronică în mod facil a tuturor documentelor necesare pentru obţinerea avizului/autorizaţiei, urmărirea continuă a stadiului în care se află solicitarea depusă, generarea facturii în format electronic şi emiterea avizului/ autorizaţiei în format electronic.

„Echipa noastră de specialişti supraveghează funcţionalitatea platformei şi se află permanent la dispoziţia publicului pentru sugestii şi remedierea posibilelor probleme. Prin acest tip de acţiuni, susţinem creşterea, dezvoltarea continuă şi sporirea nivelului de calitate a serviciilor care răspund nevoilor utilizatorilor”, se precizează în comunicatul ANAR.