Va ninge mult în România. Alerte Cod galben și Cod portocaliu în majoritatea regiunilor țării, până marți dimineața

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ninsori, valabile în cea mai mare parte a țării până marți dimineața, precum și o informare de precipitații moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei și viscol la munte, în același interval.
AGERPRES - D, 04 ian. 2026, 11:08
Va ninge mult în România. Alerte Cod galben și Cod portocaliu în majoritatea regiunilor țării, până marți dimineața

Conform prognozei de specialitate, în perioada 4 ianuarie, ora 10:00 – 5 ianuarie, ora 10:00, va fi Cod galben de ninsori în Banat, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în vestul și nordul Olteniei și în Carpații Meridionali și Occidentali. În aceste zone, se vor acumula 15 – 25 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 20 – 25 cm, iar în zonele joase de relief, de 10 – 20 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, de 70 – 85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.

În același interval, va fi în vigoare o avertizare Cod portocaliu de vreme rea în zona montană a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, unde temporar ninsoarea va fi abundentă și se va depune strat de zăpadă de 25 – 30 cm (echivalent în apă de 25 – 30 l/mp), iar la altitudini mari vor fi rafale de 80 – 90 km/h, viscol puternic și vizibilitate redusă.

De asemenea, de luni dimineața până marți, la ora 10:00, un Cod galben de ninsori vizează zonele de munte, în timp ce în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și în nord-estul Munteniei, la început vor fi ninsori și lapoviță, apoi mixte (ploi, lapoviță și pe arii restrânse ninsori) ce vor favoriza local depuneri de polei și formarea de ghețuș. Se vor acumula 10 – 20 l/mp și local se va depune strat de zăpadă, la munte de 10 – 20 cm, iar în zonele joase de relief, la începutul intervalului, se va depune un strat nou, în general de 3 – 10 cm. La munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h, în timp ce la altitudini de peste 1.700 de metri, vitezele vor ajunge la 70 – 85 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută.

Un Cod portocaliu va fi valabil și în intervalul 5 ianuarie, ora 10:00 – 6 ianuarie, ora 10:00, pe parcursul căruia în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, îndeosebi la altitudini de peste 1.400 de metri, va continua să ningă temporar abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 20 – 30 cm (echivalent în apă de 20 – 30 l/mp). Totodată, în zona înaltă vor fi rafale de 80 – 90 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate redusă.

În același timp, între 4 ianuarie, ora 10:00, și 6 ianuarie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de precipitații moderate cantitativ, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și viscol la munte.

Potrivit sursei citate, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă în general de 10 – 30 l/mp. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent (20 – 50 cm). În zonele deluroase, precum și în Transilvania și în Maramureș vor predomina lapovița și ninsoarea, iar stratul de zăpadă va fi de 5 – 15 cm. Vor fi precipitații mixte în Banat, Oltenia, Muntenia și pe arii restrânse în Crișana, Moldova și Dobrogea. Pe alocuri se va forma polei, iar vântul va avea intensificări la munte, cu viteze la rafală, în special la altitudini mari, de peste 70 – 80 km/h, local și temporar viscolind ninsoarea.

ANM precizează că, până vineri, 9 ianuarie, temporar, vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Producătorul auto chinez Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa
Chery vrea să îşi majoreze producţia în Europa prin intermediul parteneriatelor cu alţi producători auto, ceea ce îi va permite să utilizeze fabricile existente, au declarat o serie de......
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Peru: Alegeri prezidenţiale cu număr record de candidaţi, marcate de insecuritate şi neîncredere
Confruntaţi cu o insecuritate în creştere, peruanii merg la urne duminică pentru a-şi alege preşedintele dintr-un număr ...
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Circulaţia feroviară este întreruptă temporar între Valul lui Traian şi Basarabi în urma unui accident
Un accident feroviar s-a produs duminică, în jurul orei 12:52, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanţa, ...
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă pe piață
2026 începe pe minus pentru vânzările de smartphone-uri. Samsung și Xiaomi scad, doar Apple crește. Ce se întâmplă ...
Livrările globale de smartphone-uri au scăzut cu 6% în primul trimestru din 2026, pe fondul cererii slabe și al crizei ...