Vacanţa de iarnă, la cinema: Ce filme se lansează în România până la sfârşitul anului

Filme cu vedete de primă mână, de acţiune sau aventuri, drame şi personaje excepţionale, animaţii 3D pline de culoare intră în cinematografele româneşti începând de weekend-ul viitor şi până la sfârşitul anului, întinzând covorul roşu pentru vacanţa de iarnă, cel puţin la cinema.
Economica.net - lun, 21 nov. 2011, 20:26

Fiecare weekend va aduce, până la sfârşitul anului, câte o premieră mult aşteptată de o categorie sau alta de public sau de întreaga familie. În SUA, este perioada cuprinsă între Ziua Recunoştinţei şi sărbătorile de iarnă, numai bună pentru lansări de producţii cu mare potenţial de succes la public. Acestea nu ajung cu mare întârziere în sălile româneşti, aşa că publicul autohton se va putea bucura de seri la cinema în compania multor vedete, urmărind poveşti diverse, chiar de vineri.

Atmosfera de vacanţă poate fi simţită în cinematografe încă din 25 noiembrie, cu „Marea cursă de Crăciun/ Arthur Christmas”, o animaţie 3D în care copiii vor găsi răspunsul la obsedanta întrebare: „Cum poate Moş Crăciun să ducă toate cadourile într-o singură noapte?”.

Copiii şi alţi iubitori de animaţii se vor mai putea delecta, din 2 decembrie, cu povestea „Motanului încălţat„, pe care l-au cunoscut deja în al doilea şi al treilea film din populara serie „Shrek”. Acum motanul spadasin, însufleţit de vocea aceluiaşi Antonio Banderas, are propriul film şi propriile aventuri, petrecute înainte de întâlnirea cu Shrek şi prietenii acestuia.

Alvin şi cele trei veveriţe buclucaşe se întorc pe marele ecran, pe 16 decembrie, în „Alvin and the Chipmunks: Chip-Wrecked”, pentru a pleca într-o crozieră şi a naufragia pe o insulă pustie.

Astfel, până la Crăciun, copiii şi nu numai ei au cu ce să se răsfeţe, chiar dacă pentru „Happy Feet în 3D”, lansat deja în SUA, vor avea de aşteptat până la începutul anului viitor, premiera în sălile româneşti fiind programată pe 6 ianuarie.

Pe de altă parte, fie că vor lua sau nu vacanţă prea curând, cei mari vor putea evada alături de Johnny Depp, Brad Pitt, Tom Cruise, Robert Downey Jr. şi Daniel Craig în tot atâtea poveşti ale căror protagonişti sunt aceştia.

Premiera acestei săptămâni în cinematografele româneşti este „Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary”, o poveste plină de exotism ce are loc în Puerto Rico anilor ’50, în care Johnny Depp joacă rolul lui Paul Kemp, un jurnalist care îşi găseşte o slujbă la un ziar de mâna a doua pe această insulă, unde trăieşte o adevărată aventură printre „sufletele pierdute” din jurul său – colegi de redacţie alcoolici, autodestructivi, dar absolut savuroşi. Filmul este o adaptare după cartea omonimă a lui Hunter S. Thompson, care a lucrat el însuşi la un ziar în Puerto Rico, în urma experienţei, la numai 22 de ani, scriind această poveste despre teama de a pierde controlul, dar şi cea de bătrâneţe.

Brad Pitt va spune, în schimb, o poveste de succes din lumea baseball-ului, inspirată de cea reală a managerului echipei Oakland Athletics, Billy Beane, pe care îl va interpreta în „Moneyball: Arta de a învinge”, ce va avea premiera pe 9 decembrie.

Pe 23 decembrie, Sherlock Holmes şi Dr. Watson sunt readuşi pe marele ecran de Robert Downey Jr. şi Jude Law, într-o nouă aventură londoneză plină de mister şi, totodată, o superproducţie în regia lui Guy Ritchie, „Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor”.

Ultimul weekend din acest an aduce în cinematografele româneşti, pe 30 decembrie, „The Girl with the Dragoon Tattoo”, adaptarea americană a primei cărţi din trilogia „Millenium”, de Stieg Larsson. În regia lui David Fincher, cu Daniel Craig şi Rooney Mara în rolurile principale, filmul spune povestea unui jurnalist care face echipă cu o tânără ingenioasă, pentru a rezolva misterul unei crime vechi de 40 de ani, însă acest caz scoate la lumină o întreagă „ţesătură” de intrigi şi corupţie.

Oferta cinematografică din această perioadă este completată de o nouă „Misiune: Imposibilă”, cu Tom Cruise (din 16 decembrie), horror-ul SF „Creatura/ The Thing” (din 9 decembrie) şi o comedie romantică de sezon, „De Anul Nou/ New Year’s Eve”. Cu o suită de vedete în distribuţie – Robert De Niro, Ashton Kutcher, Zac Efron, Hilary Swank, Michelle Pfeiffer, Halle Berry, Abigail Breslin, Jessica Biel, Jon Bon Jovi, Katherine Heigl, Sarah Jessica Parker -, „De Anul Nou”, care va avea premiera pe 2 decembrie, va reuni mai multe poveşti ce se petrec cu 24 de ore înaintea Revelionului.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO. O zi în fabrica Decathlon de la Timișoara. Peste 800.000 de biciclete au fost asamblate doar anul trecut
VIDEO. O zi în fabrica Decathlon de la Timișoara. Peste 800.000 de biciclete au fost asamblate doar anul trecut
Dacă ați cumpărat vreodată o bicicletă Decathlon în România, există șanse mari să fi fost asamblată la câțiva kilometri de centrul Timișoarei. Fabrica Sport Mechanical Workshop,......
O fabrică din România devine parte dintr-un gigant mondial. Unilever și McCormick formează o companie de 60 de miliarde de euro
O fabrică din România devine parte dintr-un gigant mondial. Unilever și McCormick formează o companie de 60 de miliarde ...
Unilever a anunțat marți că își va fuziona divizia de alimente cu producătorul de condimente McCormick & Company, în ...
Pericol pe piața alimentară începând cu 1 mai. Ce măsuri va lua România pentru a contracara efectele MERCOSUR
Pericol pe piața alimentară începând cu 1 mai. Ce măsuri va lua România pentru a contracara efectele MERCOSUR
Începând cu 1 mai, importurile unor produse alimentare din Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay vor fi scutite de ...
Hidroelectrica prelungește oferta de energie electrică cu preț mic pentru populație
Hidroelectrica prelungește oferta de energie electrică cu preț mic pentru populație
Hidroelectrica prelungește și în luna aprilie oferta pentru pentru clienți casnici care a fost valabilă în luna martie, ...