1EUR = 4.7764 RON | Bucureşti 8 º

Turism

Vacanţa de Paşte/1 Mai la all-inclusive, de două ori mai scumpă la Mamaia decât în staţiunile din Bulgaria

O parte dintre români au ales pentru Paşte, sărbătoare care se suprapune cu 1 Mai anul acesta, minivacanţe de trei-patru zile pe litoral, însă hotelierii din Mamaia au preţuri duble pentru un sejur de trei nopţi cu all-inclusive, la trei stele, faţă de cei din Bulgaria, la unităţi de patru stele, scrie NEWS.ro.

17 apr, 2016 | NEWS.ro

Ca destinaţii externe, Bulgaria şi Grecia au ocupat primele locuri în preferinţele românilor, iar pe plan intern aceştia îşi vor petrece minivacanţa în destinaţii tradiţionale, staţiuni montane, precum şi zone de turism rural şi balneoclimateric.

Astfel, pentru un pachet turistic care include cazare cu all-inclusive, un turist va plăti de Paşte 690 de lei (circa 153 euro) pentru trei nopţi la un hotel de trei stele din Mamaia, 920 de lei (204 euro) pentru patru nopţi, respectiv 1.035 de lei (230 euro) pentru cinci nopţi, potrivit datelor Mareea transmise agenţiei News.ro.

În schimb, pe litoralul bulgăresc, pentru trei nopţi de cazare cu all-inclusive la un hotel de patru stele în Nisipurile de Aur, preţul este de 83 euro de persoană. Pentru acelaşi pachet, în staţiunea Albena, preţurile pornesc însă de la 112 euro.

În Grecia, turiştii români vor plăti minim 106 euro de persoană pentru două nopţi de cazare cu demipensiune la un hotel de patru stele în Halkidiki şi cel puţin 349 euro de persoană pentru şapte nopţi cazare cu demipensiune la un hotel de patru stele în Rhodos.

De altfel, în ceea ce priveşte litoralul românesc, preţurile pleacă de la 196 lei de persoană pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de trei stele în Mangalia şi de la 280 euro de persoană pentru trei cazări cu mic dejun la hotel de patru stele în Mamaia. Oferta pentru trei nopţi cazare şi mic dejun la un hotel de trei stele în Neptun este de 195 lei de persoană.

"Cele mai solicitate destinaţii sunt litoralul românesc, staţiunile balneare, staţiunile montane, Delta Dunării dar şi zona de turism rural Bran-Moieciu pentru România, iar pe extern, Bulgaria şi Grecia. Pe lângă faptul că sunt destinaţii apropiate şi accesibile, vorbim de ţări ortodoxe, românii dorind ca de Paşte să meargă la biserică şi să beneficieze de tradiţiile pascale", au declarat reprezentanţii Mareea pentru News.ro.

De obicei, românii aleg 2-3 nopţi de cazare în această perioadă.

Reprezentanţii touroperatorului spun că există o preferinţă din ce în ce mai mare a clienţilor pentru plata cu cardul, de obicei fiind carduri de credit cu dobândă zero.

"În ultimii trei ani, de când ofertele early booking sunt alese de tot mai mulţi români, înregistrăm şi o creştere anuală de 25% a numărului celor care folosesc cardul de credit pentru plata în rate", spun oficialii Mareea.

De asemenea, din ce în ce mai mulţi români îşi fac rezervările în sistem early booking (rezervare timpurie), întrucât beneficiază de reduceri semnificative.

"Rezervările în sistem early booking au înregistrat o creştere de 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. La ora actuală, prin Mareea, 40% din totalul rezervărilor sunt efectuate prin early booking", adaugă reprezentanţii touroperatorului.

La rândul său, Christian Tour a vândut cele mai multe pachete pentru un Paşte tradiţional pe Valea Prahovei, în nordul Moldovei, dar şi pe Costa Brava şi Costa del Sol (Spania), Sicilia, Napoli, Roma, Sorrento (Italia).

Alte destinaţii solicitate au fost Praga, dar şi insulele greceşti (Corfu, Rhodos, Creta).

"Pachetele pentru Corfu, Rhodos şi Creta pornesc de la 199 de euro de persoană, în care intră transport cu avionul, cazare cu mic dejun, şi cresc proporţional cu clasificarea hotelului şi serviciile pentru care optează. Dacă ne referim la Praga, Paris, Barcelona, Roma, pachetele pleacă de la 299 euro pentru trei nopţi de cazare şi mic dejun", a declarat pentru News.ro directorul operaţional al Christian Tour, Marius Berca.

Momentan, turiştii evită oraşe precum Istanbul sau Bruxelles, însă încep să meargă din nou în Paris.

Astfel, reprezentanţii agenţiei de turism online Paravion spun că o destinaţie accesibilă şi căutată de români, atât de cupluri, cât şi de familiile cu copii, este Parisul. Bugetul mediu pentru cinci zile în capitala Franţei este de circa 600 euro de persoană, acoperind biletul de avion dus-întors, cazarea cu micul dejun inclus la hotel de 3 stele, dar şi o excursie pe valea Loirei.
"Oferta din ţară porneşte de la 62 euro pentru un pachet în Băile Felix, de la 85 euro în Covasna, sau de la 117 euro în Băile Herculane. Celor care îşi doresc o vacanţă pe continent, într-o destinaţie de city break, le recomandăm Praga, cu pachete pornind de la 460 euro pentru patru nopţi, Viena - de la 500 de euro sau Barcelona - de la 611 euro", a afirmat directorul general al Paravion, Remus Vişan.

Cuplurile sau familiile care doresc să îşi extindă vacanţa de Paşte, dar să se bucure şi de tradiţiile ortodoxe, pot opta pentru un pachet de şapte zile în Moscova sau Sankt Petersburg, cu preţuri pornind de la 1.000 de euro pentru două persoane.

"Turiştii români aleg România de Paşte, ţările apropiate (precum Bulgaria şi Grecia), dar şi city break-uri în Europa. În România, cele mai căutate destinaţii sunt litoralul românesc (destinaţia tradiţională a românilor de 1 Mai), pachetele turistice fiind achiziţionate prin agenţiile de turism, dar mulţi turişti aleg, rezervând pe cont propriu, şi zone de turism rural, precum Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina, Neamţ sau Mărginimea Sibiului", a precizat consultantul în turism Traian Bădulescu.

El a adăugat că Bulgaria ocupă primul loc în preferinţele românilor pentru Paşte pe plan extern, cu staţiuni precum Albena, Nisipurile de Aur şi Balcic.

"Românii preferă nordul rivierei bulgăreşti, datorită proximităţii. De asemenea, sunt români care aleg Grecia continentală (Halkidiki, Riviera Olimpului), dar şi insule precum Corfu, Thassos sau Zakynthos, cu transport cu automobilul propriu sau cu autocarul, ca şi în cazul Bulgariei. Pe partea de city break, cele mai accesibile oferte sunt pentru Praga, Budapesta, Viena", precizează Bădulescu.

Consultantul în turism spune că românii sunt mult mai precauţi în alegerea pachetului turistic, optând pentru agenţiile de turism sigure, cu vechime sau despre care au informaţii.

 

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO