Vaccinul anti-COVID-19 şi cel antigripal pot fi administrate în siguranţă în acelaşi timp – studiu

Oamenii pot primi în condiţii sigure un vaccin COVID-19 şi un vaccin antigripal în acelaşi timp, procedura neavând un impact negativ asupra răspunsului imun produs de oricare dintre cele două, a concluzionat un studiu britanic publicat joi, relatează Reuters.
AGERPRES - vin, 01 oct. 2021, 10:45
Vaccinul anti-COVID-19 şi cel antigripal pot fi administrate în siguranţă în acelaşi timp - studiu

Marea Britanie şi alte ţări din emisfera nordică se pregătesc pentru o iarnă grea şi posibilitatea unei creşteri a numărului cazurilor de gripă în condiţiile relaxării restricţiilor asociate COVID-19, inclusiv distanţarea fizică.

Vaccinurile cu doza de rapel (booster) pentru COVID-19 sunt administrate persoanelor vârstnice şi celor vulnerabile şi angajaţilor din sectorul sanitar în Marea Britanie, în timp ce premierul Boris Johnson a promis cel mai mare program de vaccinare antigripală din istorie în acest an.

Studiul, condus de Universitatea din Bristol, a constatat că reacţiile adverse raportate au fost în general uşoare până la moderate la testele efectuate cu trei vaccinuri antigripale şi unul dintre vaccinurile anti-COVID-19 Pfizer sau AstraZeneca.

”Acesta este un pas cu adevărat pozitiv, care ar putea însemna mai puţine programări pentru cei care au nevoie de ambele vaccinuri”, a declarat Rajeka Lazarus, consultant infecţionist la Spitalele Universitare Bristol şi Weston şi investigator principal pentru studii asupra vaccinurilor COVID-19.

”Rezultatele acestui studiu au fost prezentate în cadrul Comitetului comun pentru vaccinare şi imunizare (JCVI) pentru examinare şi îi va ajuta pe factorii de decizie în planificarea viitorului acestor programe importante de vaccinare”, a adăugat cercetătoarea.

Vaccinurile au fost realizate în aceeaşi zi, în fiecare braţ.

Participanţilor dintr-un grup li s-a administrat la o primă vizită un vaccin anti-COVID-19 şi un vaccin antigripal, urmate de un placebo la a doua vizită. Celor din alt grup li s-a administrat un vaccin anti-COVID-19 şi un placebo administrat în aceeaşi zi, urmate de un vaccin antigripal în a doua zi.

Studiul a constatat că 97% dintre participanţi şi-au exprimat dorinţa de a primi două vaccinuri în cadrul aceleiaşi vizite în viitor.

Studiul a implicat 679 de voluntari în 12 locaţii din Anglia şi Ţara Galilor, iar rezultatele finale urmează să fie publicate în jurnalul ştiinţific Lancet.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...