Vaccinul Moderna este bun și împotriva variantei britanice de COVID – compania

Vaccinul dezvoltat de Moderna împotriva COVID-19 este eficient împotriva variantei britanice şi a celei sud-africane, a anunţat luni compania americană de biotehnologie într-un comunicat preluat de AFP.
Economica.net - lun, 25 ian. 2021, 15:48
Vaccinul Moderna este bun și împotriva variantei britanice de COVID - compania

Experţii americani se aşteaptă ca vaccinul „să protejeze împotriva variantelor detectate până în prezent”, a informat compania la încheierea testelor. Moderna a precizat totuşi că va lucra la dezvoltarea unei doze adiţionale pentru a creşte protecţia împotriva acestor variante.

„Studiul nu a arătat un impact semnificativ asupra nivelurilor de anticorpi împotriva variantei B.1.1.7 faţă de variantele precedente”, a explicat Moderna referitor la tulpina britanică.

În schimb a fost observată o reducere, de şase ori mai mică, a nivelului de anticorpi împotriva variantei sud-africane (B.1.351). În pofida acestei reduceri, „nivelul anticorpilor a rămas peste cel preconizat ca necesar pentru a furniza protecţie”, arată Moderna.

Pentru a studia impactul vaccinului, intitulat mRNA-1273, Moderna a efectuat prelevări de sânge de la opt persoane care au primit cele două doze de vaccin şi de la mai multe primate imunizate.

„Suntem încurajaţi de aceste date care ne întăresc încrederea în faptul că vaccinul de la Moderna împotriva COVID-19 ar trebui să protejeze împotriva noilor variante detectate”, a declarat Stephane Bancel, citat în comunicat.

„Însă din precauţie (…) lansăm şi un potenţial candidat pentru rapelul împotriva variantei” sud-africane, pentru „a determina dacă este mai eficient pentru a creşte nivelul anticorpilor împotriva acestei tulpini şi altora potenţiale viitoare”, a subliniat el.

Compania va testa, de asemenea, impactul injectării unei a treia doze a vaccinului său deja existent.

Rezultatele acestor teste, desfăşurate în colaborare cu National Institutes of Health (NIH), vor fi supuse unei analize a comunităţii ştiinţifice. 

Te-ar mai putea interesa și
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA, vrea să testeze și în România proiecte de......
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super inteligenţă”
Trump anunță că-i este dușman oricine folosește termenul de „inteligenţă artificială” în loc de „super ...
Preşedintele american Donald Trump, care doreşte să impună termenul de "super inteligenţă" (SI) în loc de "inteligenţă ...
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește investiții de un milion de euro în primul an
Prima companie locală specializată în servicii de BVLOS anunță că-și începe activitatea. Societatea pregătește ...
DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS pentru companii și organizații, anunță ...