Valentin Bolboacă, fondator Klain: „După 18 ani în marketing, cel mai valoros lucru rămâne alinierea cu viziunea antreprenorului”

Agenția de marketing digital Klain a împlinit 18 ani de activitate. Ajunși la vârsta majoratului, Valentin a fost de acord să împărtășească cu noi informații despre începuturile lui în acest domeniu atât de competitiv, despre provocările din criza economică și pandemie, despre planurile de viitor și despre cum vede el succesul - pentru el și pentru clienții lui. 
Economica.net - mie, 03 dec. 2025, 09:39
Valentin Bolboacă, fondator Klain:

Î: 18 ani într-o industrie în continuă schimbare nu sunt puțini. Cum îți amintești începuturile și momentul în care ai decis să construiești o agenție de marketing digital, într-o perioadă în care domeniul abia se contura în România?

Valentin Bolboacă: Am descoperit potențialul mediului online în perioada 2005–2006, când căutam soluții pentru a aduce clienți în afacerea începută de părinții mei. Așa am învățat despre SEO și PPC, într-un moment în care în România puțini înțelegeau cu adevărat ce înseamnă promovarea online.

În 2007 am decis să transform ceea ce învățasem într-o direcție pe termen lung. Primul proiect a fost o platformă dedicată industriei hoteliere din Cluj, un model diferit pentru vremurile respective. Pe măsură ce această platformă a crescut, tot mai mulți antreprenori ne-au cerut să îi ajutăm cu vizibilitatea în online, iar asta a pus bazele agenției și a conturat viziunea care ne-a ghidat în toți acești ani.

Dacă te-ai întoarce în 2007, ce ai face diferit? Și ce ai păstra exact la fel?

Valentin Bolboacă: Aș fi mult mai curajos. Aveam deja know-how și direcție, dar experiența te învață să îți susții ideile cu mai multă fermitate.
Ce nu aș schimba este perseverența. Am rămas pe drumul pe care l-am ales chiar și atunci când proiecte în care am investit mult au eșuat. Fiecare greșeală ne-a învățat ceva, iar consecvența a făcut diferența.

Care au fost primele lecții importante ca antreprenor în marketing?

Valentin Bolboacă:  Prima lecție a fost că viziunea antreprenorului ghidează marketingul, nu invers. Poți să ai cea mai bună strategie, dacă nu e în acord cu direcția în care vrea să meargă fondatorul, rezultatele nu vor apărea.

A doua lecție: nimic nu rămâne valabil prea mult timp în online. Ce înveți azi poate fi irelevant peste câteva luni.

Și poate cea mai importantă: marketingul eficient nu se face singur. Este întotdeauna rezultatul unei echipe care împărtășește valori și lucrează pentru același obiectiv.

Evoluție și maturitate

Cum a evoluat agenția în cei 18 ani?

Valentin Bolboacă:  Am pornit ca o companie de produs, cu proiecte interne prin care testam modele, idei și instrumente. A fost o școală foarte bună, pentru că întotdeauna am experimentat pe noi înainte de a duce ceva spre clienți. Evoluția a fost organică: treptat, am construit o echipă multidisciplinară, am clarificat direcția strategică și am definit un flux de lucru pe care îl folosim și astăzi. Acest proces, rafinat constant, este unul dintre elementele care ne-au stabilizat.

Ce înseamnă maturitatea unei agenții de marketing?

Valentin Bolboacă, fondator Klain: Înseamnă claritate: să știi cine ești, ce oferi și cui te adresezi. Înseamnă asumare: îți asumi nu doar strategia, ci și implementarea și rezultatele. Și înseamnă echilibru: între creativitate și rigoare, între inovație și structură, între dorința clientului și realitatea pieței.

Într-o industrie care se schimbă extrem de repede, ce a rămas constant?

Valentin Bolboacă:  Trei lucruri: dorința de a fi azi mai buni decât ieri, atenția la nevoile reale ale clientului și un proces clar, de la analiză la strategie și implementare. Un alt element constant este ideea că marketingul eficient se face în echipă – atât intern, cât și împreună cu compania pentru care lucrăm.

A existat un moment de cotitură în toți acești ani?

Valentin Bolboacă:  Da, în 2010, când primele update-uri majore de la Google au afectat proiectele interne în care investisem multe resurse. A fost dificil, dar a fost și momentul în care am înțeles importanța diversificării și a serviciilor complementare. Acel episod a schimbat direcția și a consolidat modul în care lucrăm astăzi.

Provocări și adaptare

Care au fost cele mai dificile perioade și ce v-au învățat?

Valentin Bolboacă:  Au fost mai multe momente în care proiecte importante nu au mers cum ne-am dorit. Însă cel mai mult se simt momentele în care piața se schimbă brusc. Paradoxal, crizele economice și pandemia au fost perioade în care clienții au avut nevoie mai mult ca oricând de rezultate concrete. Pentru noi, acest lucru s-a tradus prin oportunități de a demonstra valoarea marketingului atunci când contează cu adevărat.

Ce a schimbat fundamental pandemia?

Valentin Bolboacă: Ne-a arătat că, dincolo de business, contează omul din spatele lui. De atunci mă uit mult mai mult la compatibilitate, la valori comune și la potențialul real al parteneriatului. A schimbat și modul de lucru: comunicarea la distanță a devenit normă, ceea ce ne-a eficientizat procesele și ne-a deschis mai mult spre colaborări din alte orașe și țări.

Într-un context economic imprevizibil, ce înseamnă stabilitate pentru o agenție?

Valentin Bolboacă:  Să nu te abați de la viziunea ta, chiar dacă trebuie să schimbi drumuri, tactici sau priorități. Pentru clienții noștri, stabilitate înseamnă un partener predictibil, care rămâne consecvent și lucid atunci când piața devine volatilă.

Piața de marketing din România

Cum vezi evoluția industriei?

Valentin Bolboacă: În ultimii ani, piața a crescut mult. Avem specialiști mai buni, comunități profesionale mai sănătoase și o înțelegere mai matură a rolului marketingului în business. Unde mai este loc de creștere? În specializare. E nevoie de mai multă expertiză verticală și de mai multe agenții care își definesc clar domeniile în care pot genera impact real.

Leadership și parteneriat

Dacă ai fi un om de business care caută o agenție, de ce ai alege-o pe a ta?

Valentin Bolboacă: Pentru experiență, pentru consistență și pentru faptul că lucrăm integrat. Antreprenorii ne aleg pentru asumare, pentru predictibilitate și pentru modul în care abordăm problemele de marketing cu soluții aplicabile, nu cu promisiuni.

Cum arată clientul ideal pentru voi?

Valentin Bolboacă: Este acel client matur care știe ce își dorește, caută o echipă extinsă de specialiști, are obiective clare și își asumă un parteneriat pe termen mediu sau lung.

De ce apar uneori tensiuni între omul de business și omul de marketing?

Valentin Bolboacă: Pentru că nu există aliniere. Dacă nu este înțeleasă viziunea antreprenorului sau dacă procesul nu este clar pentru ambele părți, apar fricțiuni. Marketingul eșuează când lipsește această sincronizare.

Când devine o agenție partener strategic, nu doar furnizor?

Valentin Bolboacă: Atunci când poate spune „nu”. Când are curajul să refuze direcții care nu ajută businessul, chiar dacă sunt dorite de client. Parteneriatul apare atunci când există încredere și când obiectivele sunt comune, nu doar tranzacționale.

18 ani de activitate și viitorul agenției

Cum ați marcat cei 18 ani?

Valentin Bolboacă: Am organizat un eveniment aniversar la Cluj, un moment relaxat, construit în jurul oamenilor alături de care am crescut: echipă, parteneri, colaboratori, clienți. Au fost peste 150 de invitați, o seară în care ne-am bucurat să povestim, să rememorăm și să sărbătorim drumul parcurs.

Privind în urmă, care este cea mai frumoasă amintire?

Valentin Bolboacă: Nu pot alege una singură. Ce îmi place cel mai mult este că maturizarea organizației a mers în paralel cu maturizarea noastră ca echipă și cu maturizarea mea ca antreprenor.

Ce urmează? Care sunt direcțiile strategice?

Valentin Bolboacă: Ne uităm spre zona de tehnologie, AI și personalizare. Cred că marketingul viitorului va fi tot mai conectat la nevoile reale ale fiecărui individ. În paralel, analizăm piețe noi, produse noi și parteneriate care pot aduce valoare pe termen lung.

Cum vezi relația dintre om și tehnologie în marketingul viitorului?

Valentin Bolboacă: Tehnologia va continua să facă marketingul mai eficient, dar tot omul rămâne cel care dă sens datelor, strategiilor și direcțiilor. E o relație de interdependență: succesul depinde de amândoi.

În loc de încheiere

Dacă ar fi să rezumi filosofia agenției într-o propoziție, cum ar suna?

Valentin Bolboacă: Misiunea noastră, la Klain,  este să construim parteneriate de durată, cu strategii orientate spre rezultat, bazate pe echipă, responsabilitate și integritate.

Ce ți-au adus ție acești 18 ani, ca om?

Valentin Bolboacă: O experiență pe care nu aș schimba-o. Am cunoscut mii de antreprenori, am lucrat cu sute de companii și am văzut ce poate face marketingul bine făcut pentru mediul de business din România. Este o satisfacție reală.

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...