Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic

Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social şi politic, a transmis, joi, economistul şef al Băncii Naţională a României, Valentin Lazea, la un eveniment de specialitate, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 25 iun. 2026, 22:50
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic

„Problema este cum ajungem de la un deficit de 6,2% sau cât o fi el anul ăsta la sub 3%. E clar că, deşi în general impozitele din România, cu excepţia impozitelor pe muncă, celelalte impozite sunt mai mici decât în Europa, chiar şi decât în ţările central şi est-europene, există în public o lipsă de apetenţă totală. 80% dintre români consideră că impozitele sunt prea mari, chiar dacă în realitate nu e aşa. Ei, probabil, cei 80%, se gândesc la impozitele pe muncă şi la faptul că aceia care sunt cel mai slab plătiţi în economie resimt cel mai tare nivelul taxării, dar impozitul pe proprietăţi, pe capital, pe profit, pe orice vreţi, în general vorbind pe capital, ele nu sunt mari în context european. Deci, a propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic”, a afirmat el la Conferinţa Anuală AAFBR 2026.

În opinia sa, calea pentru a reduce deficitul în România este eliminarea evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale.

„Calea pentru a reduce deficitul sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale, că sunt două faţete ale aceleiaşi monede. Evaziunea fiscală este cea care se face încălcând legea, optimizarea fiscală este neplata respectând legea şi, slavă domnului, legile fiscale – Codul fiscal, Codul de procedură fiscală – dă nşpe mii de posibilităţi de a nu-ţi plăti taxele. Cu un contabil bun şi cu un fiscalist bun, poţi să nu-ţi plăteşti taxele până la adânci bătrâneţi. Deci, cele două mari arii în care poţi să operezi. Ştiţi foarte bine, 3% din PIB este necolectarea de TVA, un procent din PIB este necolectarea din impozitul pe profit, deci iată că numai din astea două am putea ajunge, dacă ar exista voinţa politică bineînţeles, la obiectiv”, a explicat oficialul BNR.

În context, Valentin Lazea a subliniat că ideea potrivit căreia pentru reducerea deficitului trebuie să se scadă anvelopa de cheltuieli este „o prostie”, pentru că dacă unele cheltuieli poti fi eliminate, apar altele, cum sunt acum cele cu apărarea.

„Acolo trebuie concentrate eforturile (la eliminarea evaziunii şi optimizării fiscale – n. r.), pentru că ideea aceea că putem să reducem cheltuieli – anvelopa de cheltuieli – este o utopie, după părerea mea. Nu că nu ar putea fi reduse unele din cheltuieli – cele cu administraţia locală şi altele, dar vin în locul lor cheltuieli cu apărarea, cheltuieli tehnologice, cheltuieli cu inovaţia şi cercetare/dezvoltare. Deci, anvelopa totală de cheltuieli nu are cum să scadă (…) Anvelopa nu are cum să scadă, pleacă unele cheltuieli, vin altele în loc”, a atenţionat acesta.

Joi, a avut loc Conferinţa Anuală a AAFBR 2026, un eveniment de tradiţie şi de referinţă pentru comunitatea financiar-bancară şi economică din România.

Aflat la cea de-a XVIII-a ediţie, evenimentul organizat de Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) a avut ca tema „Reconfigurarea modelului de creştere economică al României în context european şi global”.

Conferinţa şi-a propus să abordeze două teme esenţiale, pentru care au fost alocate paneluri dedicate: modelul de creştere al României: între constrângeri macroeconomice şi necesitatea recalibrării structurale; sectoarele strategice şi competitivitatea economică: cum transformăm potenţialul în creştere reală.

Te-ar mai putea interesa și
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină și țiței din stocurile de urgență în următoarele patru luni,......
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul că este plimbat la DNA se mai întâmplă
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt şi nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune pe Rusia, pentru ca aceasta să renunțe la blocada impusă exportului de cereale din Ucraina
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune ...
inistrul de Externe german Johann Wadephul a lansat vineri, după discuţii la Vatican, un apel către ţările lumii de ...