Valentin Ștefan (Poșta Română): Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu-şi cunoaşte companiile. Dacă se doreşte să facem profit, atunci nu trebuie să ni se mai plafoneze anumite venituri

Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu le cunoaşte, iar noi nu ştim ce se doreşte de la noi, susţine directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), Valentin Ştefan.
AGERPRES - J, 04 dec. 2025, 20:05
Valentin Ștefan (Poșta Română): Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu-şi cunoaşte companiile. Dacă se doreşte să facem profit, atunci nu trebuie să ni se mai plafoneze anumite venituri

„În ultimul an, în special, există un subiect foarte fierbinte pe agenda publică şi anume rolul companiilor de stat. Ce facem cu aceste companii ale căror venituri echivalează cu 5% din Produsul Intern Brut? Vorbim de peste un sfert de milion de angajaţi. Există un rol, o putere fantastică pe care aceste companii îl joacă şi, evident, Poşta Română este una dintre ele. (…) sesizez că statul român încearcă să dea o coerenţă acestor companii. Dar cum ne stă foarte bine nouă, românilor, în istoria noastră de un secol şi jumătate – şi anume de a importa forme fără fond, cum spunea Titu Maiorescu – observăm asta şi acum: se înfiinţează AMEPIP, avem toate aceste măsuri pe care Guvernul le ia şi legislaţia pentru aderarea la OCDE, avem un post de viceprim-ministru care are acest rol de a crea coerenţă pentru companiile de stat.

Sigur că deocamdată nu se vede o coerenţă, Guvernul nu ştie ce vrea de la companiile de stat, nu-şi cunoaşte companiile şi nici nu avea cum să ştie lucrul acesta. Companiile de stat existente nu au o tradiţie capitalistă. Ele s-au rupt dintr-un sistem centralizat, în care companiile funcţionau precum instituţiile – şi observaţi asta în ADN-ul fiecărei companii pe care statul român o deţine, de la denumirile structurilor pe care le avem”, a afirmat Ştefan, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

În acest sens, şeful CNPR a remarcat că nu există nicio schimbare de mentalitate în rândul companiilor de stat din România, iar „termeni marxişti” sunt folosiţi în comunicările oficiale, când se cere justificarea plusvalorii. În plus, spune Valentin Ştefan, cei din companiile de stat nu ştiu ce se doreşte de la ei.

„Nu există o schimbare de mentalitate, de cultură organizaţională în rândul companiilor de stat din România şi nici nu avea cum să fie până acum, şi vă spun sincer: Guvernul nici nu ştie cum să facă lucrul acesta. Observăm asta aproape în fiecare zi în interacţiunea noastră cu diferite ministere sau cu diferite entităţi. Ne amuzăm când vedem termeni marxişti folosiţi în comunicările oficiale, când ni se cere să justificăm plusvaloarea. Plusvaloare poate pentru noi, ca generaţie relativ tânără, nu înseamnă mare lucru, dar dacă cineva ar fi folosit cuvântul plusvaloare înainte de venirea comuniştilor în România ne-am fi dat seama că acel om vine direct din Rusia leninistă. Toate aceste mici semne ne fac nouă, celor din companiile de stat, viaţa mult mai grea, pentru că nu ştim ce se doreşte de la noi.

Dacă se doreşte să facem profit, atunci nu trebuie să ni se mai plafoneze anumite venituri. Noi nu putem aduce mai mult de 7%, nu putem avea o profitabilitate mai mare de 7% pe partea de Convenţie cu Ministerul Muncii. E plafonat. Cum putem noi să avem 20% dacă Guvernul din start ne spune 7%? Cum putem noi să avem un profit mai mare la Poşta Română dacă, fără nici o negociere, fără nici o consultare de piaţă, veniturile sunt stabilite prin lege, la 1,1% din sumele care ne intră nouă în companie? Degeaba eşti companie care activează într-o piaţă liberă dacă Guvernul îţi limitează lucrurile acestea”, a transmis acesta.

În opinia sa, în condiţiile în care companiei pe care o conduce i se cere rezolvarea unor probleme sociale, precum distribuirea de pensii şi de alte beneficii sociale, nu ar trebui să mai existe „pretenţia unei profitabilităţi”.

„Şi vă las un ultim gând şi anume: o ţară normală îşi creează o agilitate atât de mare printre companiile de stat încât acestea îşi desfăşoară activitatea nu doar în teritoriul naţional, dar şi în afara ţării. Şi spuneţi-mi dumneavoastră câte companii de stat au ieşit în afara ţării şi de ce nu ies în afara ţării companiile de stat, în special cele mari, cum este Poşta Română, însă altele au o politică de achiziţii de alte companii foarte agresivă? La noi cred că nu există. Dacă aş merge cu o propunere să cumpărăm o companie, vă asigur că primul gând care ar fi pe buzele tuturor ar fi ce interes există la Poşta Română? De ce directorul vrea să cumpere compania aia? A cui este? Este compania unei rude, este compania unui prieten… Toate aceste psihoze pe care noi le avem ca societate – şi traume – în care ne uităm unii la alţii şi ne împărţim în două categorii – fie hoţi, fie proşti – nu ne duc unde ar trebui să fim şi unde există potenţialul acestei ţări”, a adăugat Valentin Ştefan.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...