Valeria Bragarenco (Wizz Air): Cota noastră de piață în România va ajunge la 53% după preluarea curselor Blue Air

Cota de piaţă în România a companiei Wizz Air va ajunge la 53% până la sfârşitul anului şi chiar mai mult, de la peste 40%, după ce operatorul aerian a preluat rutele pe care le opera Blue Air, a declarat, marţi, Valeria Bragarenco, Corporate Communications manager, într-o întâlnire cu jurnaliştii, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 25 apr. 2023, 16:56
Valeria Bragarenco (Wizz Air): Cota noastră de piață în România va ajunge la 53% după preluarea curselor Blue Air

„Cota noastră de peste 40% va ajunge la 53% până la finele anului sau chiar mai mult, fiindcă noi operăm acum zborurile pe care le avea Blue Air şi încercăm să oferim această posibilitate oamenilor de a călători şi de a ajunge la destinaţia finală”, a spus ea.

Reprezentanta Wizz Air a subliniat că România este o ţară de interes major pentru operatorul aerian, iar dintre cele 180 de aeronave pe care le are în flotă 33 sunt în bazele existente în ţara noastră.

„Noi dorim ca până în 2030 să ajungem la 500 de aeronave. Acum avem 180 de aeronave din care 33 sunt în România şi continuăm să investim în domeniul turismului în România. Nu ne vom opri aici, iar acum avem peste 300 de aeronave în comandă. România este o ţară de interes major, românii călătoresc încontinuu şi sigur nu ne oprim la cele 33 de aeronave. Este mai mult decât clar, în condiţiile în care Bucureştiul este cea mai mare bază a noastră şi aici avem 16 aeronave. Noi încontinuu încercăm să investim în România, încercăm să fim prezenţi în România, cum a fost Wizz Marathon în Cluj, Bucureşti, încercăm mereu să dăm de ştire persoanelor că suntem acolo, încercăm să fim prezenţi în viaţa lor şi încercăm să le oferim posibilităţi cât mai ieftine de a călători”, a susţinut Valeria Bragarenco.

Potrivit acesteia, compania va lansa zboruri noi din luna iunie, cum ar fi pe destinaţia Antalia, din Bucureşti şi Cluj, dar şi din Braşov, în septembrie, la Luton şi Dortmund.

„Cu siguranţă vom avea zboruri noi. Lansăm în curând zboruri în luna iunie. Nu de mult am lansat Istanbul – Iaşi, în continuare vom lansa Antalia din Cluj şi din Bucureşti. Vom avea mai multe zboruri. Nu pot oferi prea multe informaţii acum, fiindcă suntem în etapa de discuţii. În continuare planurile sunt că vom fi acolo şi că vom fi prezenţi. Pentru Braşov vom lansa dinspre Braşov – Luton şi Braşov – Dortmund şi eu cred şi vom lucra la posibilitatea de a deschide cât mai multe zboruri din Braşov”, a afirmat Bragarenco.

Compania a înregistrat în 2022 un număr de 8,5 milioane de pasageri din România.

În ceea ce priveşte întârzierile aeronavelor, managerul de comunicare a susţinut că 50% dintre zborurile companiei dinspre şi spre România au ajuns mai devreme de ora programată, iar 80% au avut o întârziere de cel mult 15 minute, în 2023.

„Cota noastră de piaţă este destul de mare şi noi suntem prezenţi peste tot. Nu prea aud ca Ryan Air sau alte companii aeriene să aibă un număr atât de vast de zboruri din România şi, astfel, probabil cea mai blamată companie aeriană este cea care lucrează cel mai mult, adică este peste tot. După ultimele date şi statistici, 50% din zborurile noastre dinspre şi spre România au ajuns mai devreme de ora programată şi 80% din zboruri au ajuns în România cu o întârziere de cel mult 15 minute, în 2023. 15 minute eu consider că nu este o întârziere majoră pentru o aeronavă. Aceleaşi date la avem din 2018, nu s-au schimbat, noi ne străduim să menţinem această situaţie. Probabil 20% sunt aeronavele care ajung după 15 minute şi cred că un procent foarte mic au întârzieri de până la două ore”, a explicat ea, adăugând că în ultimul timp întârzierile sunt mai mult cauzate de grevele de pe diferite aeroporturi în special din Europa.

Reprezentantul Wizz Air a dat asigurări că pentru sezonul 2023 compania are destul personal, întrucât s-au făcut recrutări continue şi se vor mai face.

„Noi am făcut recrutări continue până în prezent şi vom continua să facem, pentru că România este o ţară cu o cerere destul de înaltă. Noi mereu avem nevoie de oameni acolo, pentru că aviaţia este o linie destul de dificilă sau mai bine zis interesantă, dar destul de obositoare în acelaşi timp şi avem mereu nevoie de persone noi. Până la momentul actual, noi am făcut recrutările şi avem un număr destul de bun, suntem pregătiţi pentru vară. Vom continua să facem recrutări mai departe şi cine este interesat de a încerca domeniul aviaţiei este mereu binevenit. În România, avem peste 900 de însoţitori de bord, acum poate chiar mai mulţi – datele sunt de acum o lună -, iar piloţii sunt peste 300”, a adăugat Valeria Bragarenco.

Te-ar mai putea interesa și
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business Magazin
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business ...
Lanțul de magazine cu articole pentru casă English Home ar urma să îşi închidă toate magazinele din România, potrivit informaţiilor obţinute din piaţă de publicația Business Magazin....
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
UE condamnă ferm sancțiunile impuse de SUA împotriva mai multor personalități europene
Uniunea Europeană a condamnat miercuri în termeni fermi sancţiunile impuse recent de SUA împotriva a cinci personalităţi ...
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ce s-a întâmplat în această perioadă istorică
Parlamentul algerian a adoptat o lege prin care condamnă ocupația franceză și cere Parisului să prezinte scuze pentru ...
Parlamentul algerian a adoptat miercuri în unanimitate o lege care criminalizează colonizarea franceză (1830-1962) şi ...
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele excepții sunt Simultan și Monor, procesatori autohtoni
Semnal de alarmă pe piața laptelui. Procesatorii au cumpărat mai puțin lapte de la fermele românești. Printre puținele ...
Cantitatea totală de lapte cumpărată de prim-cumpărători de la fermele din România a scăzut anul acesta cu 5% față ...