Valoarea amenzilor date de ANPC în ianuarie 2026 a explodat. Suma este cu 90% mai mare

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 5.089 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26,47 de milioane de lei, în luna ianuarie 2026, în creştere cu 90% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă.
AGERPRES - S, 14 feb. 2026, 12:40
Valoarea amenzilor date de ANPC în ianuarie 2026 a explodat. Suma este cu 90% mai mare

„În luna ianuarie 2026, perioadă caracterizată de reluarea activităţilor comerciale după sărbători, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat acţiuni susţinute de supraveghere şi control, adaptate evoluţiilor din piaţă şi orientate către consolidarea protecţiei consumatorilor. În acest context, evoluţia indicatorilor specifici confirmă atât creşterea eficienţei intervenţiilor instituţionale, cât şi întărirea încrederii publice în rolul şi misiunea instituţiei. La data prezentei comunicări, numărul acţiunilor de control realizate a crescut cu peste 41% comparativ cu ianuarie 2025, atingând 6.608 verificări faţă de 4.685 în anul precedent. Intensificarea activităţii operative a determinat şi o creştere cu 62% a numărului de sancţiuni contravenţionale aplicate, de la 3.145 la 5.089. De asemenea, valoarea totală a amenzilor a înregistrat o majorare de 90%, ajungând la 26,475 milioane lei, faţă de 13,947 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului anterior”, se arată în comunicatul instituţiei.

ANPC menţionează că măsurile dispuse au avut un impact direct asupra protecţiei consumatorilor şi a conformităţii produselor şi serviciilor.

Valoarea mărfurilor neconforme oprite definitiv de la comercializare a crescut cu 145%, până la 2,263 de milioane de lei, iar cea a mărfurilor oprite temporar a înregistrat o creştere de 241%, ajungând la 6,521 de milioane de lei.

În acelaşi timp, opririle temporare ale prestării de servicii au scăzut cu 26%, indicator care reflectă o stabilitate sporită în anumite sectoare monitorizate.

„ANPC îşi continuă misiunea de supraveghere a pieţei printr-o abordare echilibrată şi orientată către rezultate, contribuind la menţinerea unui mediu comercial corect şi transparent. Datele aferente lunii ianuarie 2026 confirmă eficienţa acţiunilor instituţionale şi impactul direct în beneficiul consumatorilor. Totodată, se observă o creştere a gradului de conştientizare a drepturilor şi obligaţiilor de către cetăţeni, care le valorifică activ atunci când este necesar”, a declarat Ionel Cristinel Obretin, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Românii nu mai vor să muncească în străinătate. Aplicările, la cel mai scăzut nivel – eJobs
Românii nu mai vor să muncească în străinătate. Aplicările, la cel mai scăzut nivel – eJobs
Mai puţin de 55.000 de aplicări pentru joburile din afara ţării au fost înregistrate din ianuarie şi până în prezent, reprezentând doar 0,6% din totalul aplicărilor din acest an, potrivit......
Legea salarizării – Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului Pîslaru
Legea salarizării – Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului ...
Legea salarizării - Varianta proiectului legii salarizării din sistemul public, pe care o vom prezenta la Palatul Cotroceni, ...
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Grupul sud-coreean Samsung Electronics intenţionează să anunţe, la finele acestei luni, un nou plan de recompensare a ...
Codul urbanismului – Ce spune Guvernul despre noua lege, anunţ de la Ministerul Dezvoltării
Codul urbanismului – Ce spune Guvernul despre noua lege, anunţ de la Ministerul Dezvoltării
Codul urbanismului vizează o abordare preventivă, bazată pe monitorizarea stării construcţiilor, dar şi dezvoltarea ...