Valoarea muncii tale, acum în România: vorbitorii de limbi nordice ofertaţi cu salarii nete de la 6.500 de lei, şoferii internaţionali de TIR – 9.000 de lei net, AI Engineer – de la 15.000 de lei net lunar – Prohuman APT
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2024/10/People-Lost-Jobs-IT-735x420.jpg)
În transporturi, șoferii internaționali de TIR obţin salarii de circa 9.000 lei net pe lună, iar pe rute și proiecte mai complexe pot ajunge chiar și la salarii de 15.000 lei net lunar, arată o radiografie a salariilor oferite candidaţilor din România, în procesele de recrutare gestionate de firma de recrutare Prohuman APT.
Pe segmentul white-collar, competiția e intensă pentru specialiști în AI (inteligenţă artificială), spun recrutorii firmei Prohuman APT.
Un AI/ML Engineer câștigă în mod obișnuit salarii cuprinse între 15.000 de lei şi 25.000 lei net lunar, iar poziţiile de CTO sau Director Financiar sunt plătite cu salarii de până la 35.000 de lei pe lună net, susţin recrutorii Prohuman APT.
Candidaţii angajaţi în posturi de Customer Support care vorbesc fluent limbi nordice în Brașov sunt ofertaţi cu salarii nete de la 6.500 lei, care pot urca la 9.000 lei net pe lună, arată firma Prohuman APT.
„În 2025 nu s-a simțit o evoluție pregnantă a salariilor în anumite industrii, ci au avut o creștere ușoară, naturală pentru a acoperi cât de cât inflația. Majoritatea companiilor au menținut creșterea salarială anuală, însă fără să existe creșteri semnificative. În București, (procesul de recrutare pentru n. red.) rolurile de specialiști ajunge până la 90 de zile, pe fondul cerințelor crescute și al proceselor de selecție mai complexe. În paralel, costurile de recrutare cresc în inginerie, energie, inclusiv verde, farma, IT&C și financiar-contabil, din cauza deficitului de candidați și a ofertelor salariale necesare pentru a atrage și reține talente”, a spus Ionela Borsan, Recruitment Manager la Prohuman APT.
A crescut durata de recrutare pentru posturile blue-collar, spune Bogdan Ragalie, Regional Manager la Prohuman APT.
Dacă înainte un post blue-collar se acoperea în două săptămâni, astăzi se acoperă în patru – şase săptămâni în Brașov, iar pentru poziții tehnice sau IT procesul de recrutare ajunge frecvent la două – trei luni, susţine Ragalie.
Schimbarea vine și dinspre noile generații. Tinerii refuză programele rigide și schimburile, cer predictibilitate, autonomie și oportunități reale de creștere. Angajatorii care nu ajustează politicile interne – program, selecție, beneficii pierd rapid accesul la candidații potriviți. Transporturile și tehnologia trag în sus grilele salariale, în timp ce sănătatea și construcțiile rămân sub presiunea deficitului de personal. Diferențele dintre București și Cluj, pe de o parte, și județele cu salarii minime, pe de altă parte, confirmă un ritm de dezvoltare neuniform. În cursa pentru forța de muncă înalt calificată, câștigă companiile care combină salariile competitive cu flexibilitate, procese rapide de recrutare și stabilitate”, a spus Sorina Donisa, CEO la Prohuman APT.
Prohuman APT este unul dintre jucătorii de talie medie din piaţa de recrutare din România.
Firma face parte din grupul internațional Prohuman începând cu anul 2017.