Valoarea plăților făcute prin serviciul „Cumpăraţi acum, plătiţi mai târziu” va depăși în 2025 suma de 250 de miliarde de dolari – studiu

Seamănă cu un credit de consum dar fără hârţogărie şi deseori fără costuri suplimentare pentru consumatori: soluţiile digitale de plată precum Afterpay, care permit o plată ulterioară, repartizată în mai multe tranşe mai mici, cunosc o creştere explozivă în ultimii ani, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 03 aug. 2021, 21:59
Valoarea plăților făcute prin serviciul

Start-up-ul australian Afterpay, care urmează să fie preluat de grupul american Square pentru 29 de miliarde de dolari, este unul dintre cele mai cunoscute pe acest segment, alături de firma suedeză Klarna. Însă şi alţi actori se interesează de acest domeniu, precum serviciul de plăţi PayPal, gigantul comerţului online Amazon şi chiar şi banca poştală franceză.

Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Kaleido Intelligence, valoarea acestor plăţi fracţionate s-a majorat de aproape patru ori între 2018 şi 2020, ajungând la 80 de miliarde de dolari la scară mondială, urmând ca până în 2025 să depăşească 250 de miliarde de dolari.

„Cumpăraţi acum, plătiţi mai târziu”, aşa cum spune sloganul Afterpay, ideea este să plăteşti ulterior, în întregime sau în mai multe tranşe, pentru o achiziţie online.

„Principiul există de ceva vreme, însă procesul de abonare nu era atât de fluid, performant şi reactiv”, subliniază Thomas Rocafull, analist bancar la firma Sia Partners şi autorul unui studiu pe acest subiect.

Nu mai este nevoie să îţi faci un dosar sau să plăteşti comisioane cum este cazul unei cărţi de credit, totul se face prin câteva clickuri în momentul plăţii. În general, comerciantul este cel care suportă costurile, chiar dacă uneori sunt imputate celui care face achiziţia, în special în cazul în care apar întârzieri la plată.

„Pentru utilizatori este o soluţie alternativă mai puţin costisitoare decât cărţile de credit pentru finanţarea unei achiziţii, iar procesul de plată este mai practic”, subliniază Nick Maynard, analist la Juniper Research. Iar din punct de vedere al comerciantului, „utilizarea este relativ simplă, ceea ce permite creşterea valorii medii a comenzilor şi rata de conversie”, adică acea parte din cei care vizitează un site Internet care şi fac în realitate şi achiziţie, explică Nick Maynard.

Steffen Sorrell, analist la Kaleido Intelligence, estimează că acei comercianţi care propun o soluţie de plăţi fracţionată sau amânată văd cum ponderea vizitatorilor care şi finalizează o achiziţie creşte cu aproximativ 20%.

Potrivit studiului realizat de Kaleido Intelligence, americanii sunt cei mai mari utilizatori de acest tip de plăţi, fiind responsabili pentru aproximativ o treime din valoarea totală a plăţilor fracţionate efectuate la nivel mondial în 2020, însă Asia vine puternic din urmă.

În Europa situaţia este una variabilă. Potrivit Sia Partners, plăţile fracţionate au reprezentat anul trecut 23% din veniturile realizate de comerţul online în Suedia şi 19% pentru Germania. Cu mult în urmă sunt Spania şi Italia, cu doar 2%.

Însă, pe fondul multiplicării ofertelor, „piaţa este încă foarte fragmentată”, susţine Nick Maynard, care se aşteaptă la o perioadă de consolidare. Preluarea Afterpay de către Square este cel mai recent exemplu. La începutul anului, Affirm, creată de unul dintre cofondatorii Paypal, a preluat firma canadiană PayBright, la un an după ce Klarna a cumpărat rivalul italian Moneymour.

„Unii consumatori nu sunt conştienţi de consecinţele care decurg din incapacitatea de plată”, avertizează Steffen Sorrell. De exemplu, în cazul Afterpay, cumpărătorii care nu îşi pot onora scadenţele de plată sunt penalizaţi. De asemenea, un consumator poate să îşi multiplice plăţile fracţionate prin utilizarea mai multor oferte.

De aceea, una dintre mizele majore ale sectorului este să găsească mijloacele pentru a verifica datele clienţilor săi fără a îngreuna procesul de plată.

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...