Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni la BVB a urcat cu 40,01% în această săptămână

Economica.net
29 01. 2017
bvb_56789876543_09174700

Cele mai importante schimburi s-au realizat pe titlurile OMV Petrom (SNP) – 28,69 milioane de lei, Fondul Proprietatea (FP) – 27,29 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV), în valoare de 24,55 milioane de lei, Electrica (EL) – 21,94 milioane de lei, şi Transgaz (TGN) – 18,92 milioane de lei.

Valoarea totală tranzacţionată săptămâna aceasta a fost de 179,34 milioane lei.

Potrivit analizei Puls Capital, indicii bursieri au înregistrat evoluţii pozitive, cuprinse între 1,94% pe indicele BET-FI al SIF-urilor, valoarea acestuia fiind de 31.477,64 puncte, şi 3,02% pe indicele BET-BK (reperul de randament al fondurilor de investiţii – n.r.), cu o valoare la închidere de 1.429,29 puncte indice.

Indicele de referinţă BET a consemnat un avans de 2,83%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele 75 de săptămâni. Cele mai mari creşteri din cadrul BET s-au înregistrat pe titlurile Nuclearelectrica, Transgaz şi Banca Transilvania, de 10,58%, 7,02% şi, respectiv, 5,29%. La polul opus s-au situat titlurile OMV Petrom şi BVB, cu scăderi de 2,08% şi, respectiv, 0,99%. Indicii BET-NG şi BET-XT au urcat cu 2,46% şi, respectiv, 2,70%.

În săptămâna analizată, 53 de titluri au avut evoluţii pozitive, opt stabile şi 16 au consemnat evoluţii negative. Cele mai mari creşteri s-au înregistrat pe titlurile Alro (ALR), Romcab (MCAB) şi SIF Hoteluri (CAOR), de 20,42%, 17,10% şi, respectiv, 14,58%.

Cea mai mare scădere a fost pe titlurile Prodplast (PPL), de 14,67%, aceasta fiind urmată de cele înregistrate pe titlurile Napoca Construcţii (NAPO) şi Uztel (UZT), de 6,90% şi, respectiv, 6,45%, potrivit analizei Puls Capital.