CFR Infrastructură: Valu lui Traian, punct strategic pentru traficul feroviar de marfă, modernizat în proporție de 86%

Lucrările de modernizare a infrastructurii feroviare din stația Valu lui Traian – Grupa Așteptare, parte a proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa 1, Valu lui Traian”, au ajuns la un stadiu fizic de 86%, informează marți CFR Infrastructură.
Ion Dobreanu - mar, 30 iun. 2026, 13:45
CFR Infrastructură: Valu lui Traian, punct strategic pentru traficul feroviar de marfă, modernizat în proporție de 86%

Lucrările au început la data de 14 ianuarie 2025 și au ca scop creșterea capacității operaționale, a siguranței circulației și a eficienței traficului feroviar de marfă în zona Portului Constanța, adaugă cei de la CFR Infrastructură.

valu

Potrivit lor, până în prezent, au fost finalizate lucrările de infrastructură și suprastructură pe liniile 1–32 din Grupa Așteptare Valu lui Traian și pe liniile 5–8 din stația Valu lui Traian. De asemenea, au fost executați 34,5 km de suprastructură CF, cu șină tip 60E1-R260 și 60E1-MHH400, au fost montate 74 de aparate de cale echivalente, 56.000 de traverse din beton armat precomprimat și 110.000 mc de piatră spartă nouă.

În continuare, echipele din teren execută lucrări de buraj, sudare a căii și a aparatelor de cale, realizarea căii fără joante, precum și lucrări pentru instalațiile de linie de contact, energoalimentare și semnalizare. Până în prezent, au fost montați 250 de stâlpi LC și 60 de ancore supraînălțate, au fost realizați 450 m de canal pereat, două podețe din elemente prefabricate tip C2 și 17 km de drenuri longitudinale, precizează CFR Infrastructură.

Modernizarea acestei zone feroviare are o importanță strategică pentru infrastructura națională de transport, prin rolul direct în fluidizarea traficului de marfă către și dinspre Portul Constanța. CFR S.A. continuă implementarea proiectelor de investiții cu impact major asupra rețelei feroviare, în interes public, cu prioritate pentru siguranța circulației, eficiență operațională și dezvoltarea durabilă a infrastructurii feroviare, conchid reprezentanții administratorului național al rețelei de cale ferată.

În martie 2024, asocierea BAWI S.R.L. – SWIETELSKY S.R.L., prin lider de asociere BAWI Construction S.R.L., a semnat cu Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța, contractul de Proiectare și Execuție lucrări aferente obiectivului de investiții ”𝐌𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐅𝐞𝐫𝐨𝐯𝐢𝐚𝐫𝐞 𝐃𝐢𝐧 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚 – 𝐄𝐭𝐚𝐩𝐚 𝐈, 𝐕𝐚𝐥𝐮 𝐋𝐮𝐢 𝐓𝐫𝐚𝐢𝐚𝐧”.

Valoarea totală de semnare a contractului, inclusiv publicitate și rezerve de implementare este de 𝟑𝟕𝟕,𝟓 milioane de lei, fără TVA, potrivit liderului asocierii Bawi Construction SRL.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A crescut semnificativ progresul pe secțiunea 2, deși nu a fost emis încă acordul de mediu revizuit – șeful CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: A crescut semnificativ progresul pe secțiunea 2, deși nu a fost emis încă ...
Asocierea de constructori turci Mapa - Cengiz este bine mobilizată în șantierul secțiunii 2 Boița - Cornetu a A1 Sibiu - Pitești, cu 650 de muncitori și 200 de utilaje, pe sectoarele pe care......
Speedwell obține o finanțare de 21,5 milioane de euro pentru apartamentele din Queens District din București
Speedwell obține o finanțare de 21,5 milioane de euro pentru apartamentele din Queens District din București
Dezvoltatorul imobiliar Speedwell a obținut o finanțare de 21,5 milioane de euro de la Intesa Sanpaolo Bank România pentru ...
Tren metropolitan Iași: A fost depusă cererea de finanțare a proiectului
Tren metropolitan Iași: A fost depusă cererea de finanțare a proiectului
Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI) a depus oficial proiectul de finanțare pentru Trenul Metropolitan ...
Strabag și Arcada Galați au depus oferte pentru consolidarea tunelului feroviar Palas din Constanța, abandonat de 34 de ani
Strabag și Arcada Galați au depus oferte pentru consolidarea tunelului feroviar Palas din Constanța, abandonat de 34 de ...
CFR Infrastructură Constanța a primit două oferte la licitația pentru consolidarea Tunelului Palas, potrivit datelor ...