Vanghelie: Suspendarea lui Băsescu, posibilă doar în desene animate

Primarul sectorului 5 a criticat dur dumincă seară schimbarea lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului. El a afirmat că în urma înlocuirii lui Geoană cu Vasile Blaga, suspendarea preşedintelui Băsescu nu mai e posibilă, iar PSD a pierdut, practic, şansa de a mai avea UDMR drept partener. 
ionut.dumitrescu - D, 04 dec. 2011, 22:07

„În acest moment, discuţia despre suspendarea lui Traian Băsescu nu mai există decât în filme de desene animate. Cine mai crede că UDMR-ul mai poate veni lângă noi, lângă USL să-l suspende pe Traian Băsescu, ca să ce? Ca să vină domnul Blaga preşedinte. Ca să ce să se întâmple? Din acest moment, noi am reuşit să eliminăm orice şansă de discuţie despre suspendarea lui Traian Băsescu sau despre a atrage UDMR într-o coaliţie mai mare încât să putem să schimbăm primul-ministru şi să putem numi un prim-ministru nou. Deci s-a dus”, şi-a exprimat Vanghelie nemulţumirea faţă de înlăturarea lui Mircea Geoană de la Senat. „Calculele care s-au făcut au fost greşite”, a mai spus social-democratul, la B1TV.

Unde crede el că a greşit Geoană

Vanghelie a mai spus şi că Mircea Geoană a greşit nedându-şi demisia din funcţia de preşedinte al Senatului, forţându-l pe Victor Ponta să-şi asume răspunderea dacă poziţia ar fi fost pierdută de social-democraţi. „Unde cred că totuşi Mircea Geoană a greşit… Cred că dacă Mircea Geoană în CEx îi spunea lui Victor şi ieşea afară, cred că victimizarea lui Mircea Geoană ar fi fost mult mai mare – şi astăzi e victimizat destul de bine – dar cred că victimizarea ar fi fost mult mai mare”, a mai afirmat Vanghelie.

Te-ar mai putea interesa și
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția unui avocat
Autorizațiile de construire se digitalizează. Cum va funcționa Ghișeul Unic Național și când e nevoie de intervenția ...
Noul Cod CATUC a înlocuit o parte semnificativă din vechiul cadru legislativ, inclusiv Legea nr. 350/2001 și Legea nr. 50/1991, și urmărește, printre altele, simplificarea și digitalizarea......
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
AI-ul începe să preia munca din companii. Diana David, SAP România, explică ce va rămâne de făcut oamenilor
Companiile intră într-o etapă în care inteligența artificială nu mai este folosită doar pentru automatizarea unor ...
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut schimbă din temelii sistemul de comisoane. Cine câștigă și cine pierde
Revolut Bank UAB elimină comisioanele variabile ale brokerilor cu care lucrează clienții săi și reduce comisionul pentru ...
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme serioase, dependența de China crește. Harta Coface
FOTO O mare agenție de rating pune România pe ultimul loc, sub risc substanțial. Marile industrii din regiune au probleme ...
Coface, una dintre agențiile de rating de top ale Europei, a realizat o hartă a situației economice din Europa Centrală ...