Vânzarea Șantierului Naval Mangalia – A doua licitaţie, pe 29 iulie 2026. Care este preţul de pornire

03 07. 2026
santier naval mangalia

Ziua de 29 iulie a fost stabilită drept data în care se va face a doua încercare de vânzare a Şantierului Naval Damen Mangalia, aflat în prezent în faliment, scrie NEWS.RO.

Conform datelor prezentate de CITR, lichidatorul companiei, şi de această dată este vizată o vânzare în bloc, respectiv un singur pachet de active imobile şi mobile, destinate asigurării desfăşurării activităţii şantierului naval, cu excepţia creanţelor şi a participaţiilor.

Condiţii neschimbate faţă de prima licitaţie

Conform CITR, tranzacţia prin care se transferă dreptul de proprietate va îmbrăca forma unui transfer al afacerii iar preţul de pornire va fi de 184 milioane de euro, fără TVA, scrie NEWS.RO.

Licitaţia va avea loc miercuri, 29 iulie 2026, ora 15.00.

Caietul de sarcini este vândut la preţul de 10.000 de euro (fără TVA) iar documentaţia de înscriere la licitaţie va trebui depusă sau transmisă prin e-mail până luni, 27 iulie, ora 15.00.

Cei care doresc să participe trebuie să achite o garanţie de participare de 10% din preţul de pornire fără TVA, respectiv 18,4 milioane de euro. Citeşte mai departe pe NEWS.RO.