Vânzări de aproape 300.000 de euro, la Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană a casei Artmark

Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană organizată, marţi seară, de casa Artmark din Capitală a înregistrat vânzări de aproximativ 300.000 de euro, suma reprezentând cel mai bun rezultat de până în prezent pe acest segment al evenimentelor de gen, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 17 apr. 2013, 11:28
Vânzări de aproape 300.000 de euro, la Licitaţia de Postmodernism şi Contemporană a casei Artmark

Suma reprezintă, de asemenea, o creştere cu 5% faţă de rezultatul precedent, înregistrat în ianuarie 2013, respectiv un salt de 30% comparativ cu media licitaţiilor de profil organizate de Artmark anul trecut.

La licitaţia desfăşurată marţi seară, în Sala Mare a hotelului Athénée Palace Hilton din Bucureşti, au participat peste 300 de persoane şi aproape 100 de palete participante distincte, evenimentul având o rată de adjudecare de 84,85%.

Interesul participanţilor pentru artişti de valoare s-a reflectat îndeosebi prin adjudecarea unor opere ca „Soarele nopţii”, de Ion Ţuculescu (32.500 de euro), „Edgerunner”, de Paul Neagu (16.000 de euro), „Natură moartă cu lalele roşii”, de Alexandru Ciucurencu (14.000 de euro), şi „Eden”, de Sabin Bălaşa (11.000 de euro).

Evoluţia pieţei româneşti de artă contemporană a punctat din nou prin câteva recorduri de autor absolute (în licitaţii): Georgeta Năpăruş, cu 8.000 de euro pentru „Nocturne”, Horia Damian, cu 8.000 de euro pentru „Sarcofagul roz”, Vladimir Zamfirescu, cu 4.000 de euro pentru „Arlechin”, Wanda Sachelarie Vladimirescu, cu 2.250 de euro pentru „Ritualuri”, Paul Neagu, cu 16.000 euro pentru „Edgerunner”.

La secţiunea de Sculptură şi Mobilier de Grădină, surpriza serii a venit din partea unei mese în stil Edwardian, al cărei preţ de adjudecare – 4.250 de euro – a fost de 17 ori mai mare decât cel de pornire (250 de euro). Şi aici a fost stabilit un nou record de autor absolut, sculptura „Umbra” a lui Nicăpetre (Petre Bălănică) adjudecându-se cu 3.250 de euro.

Sesiunea de licitaţii Artmark continuă miercuri, cu Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism şi Licitaţia Militaria şi Antichităţi (Athénée Palace Hilton, ora 19.00), şi joi, cu Licitaţia de Pictură şi Sculptură Europeană, inclusiv o parte a Colecţiei de Artă Clasică a diplomatului Vasile Stoica, şi Licitaţia Cabinetul de curiozităţi (JW Marriott Bucharest Grand Hotel, ora 19.00).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...