Vânzări de peste 1,3 mil. euro, la Licitaţia de Vară Artmark, de la Bucureşti şi Chişinău

Vânzările Licitaţiei de Vară Artmark, organizată marţi, la Bucureşti şi Chişinău, cu 193 de loturi, au depăşit 1,33 milioane de euro, cele mai scumpe fiind un tablou de Grigorescu (195.000 de euro) şi unul de Tonitza (110.000 de euro), înregistrându-se şi mai multe recorduri de autor.
Economica.net - mie, 13 iun. 2012, 08:22
Vânzări de peste 1,3 mil. euro, la Licitaţia de Vară Artmark, de la Bucureşti şi Chişinău

Licitaţia de marţi seară a casei Artmark a fost primul astfel de eveniment organizat şi peste graniţe, în sistem duplex Bucureşti – Chişinău, oferind o selecţie excepţională de artă de patrimoniu şi contemporană, realizată de creatori importanţi, deopotrivă români şi basarabeni.

Vedetele licitaţiei au fost semnate de Nicolae Grigorescu – „Ciobănaş cu turma de oi”, adjudecată pentru 195.000 euro de un participant din Republica Moldova – şi Nicolae Tonitza – „Nud văzut cu spatele” (110.000 de euro).

„Ciobănaş cu turma de oi” (ulei pe pânză, 65 x 43 cm, estimare 150.000 – 250.000 de euro), o celebră pictură din 1901, a deschis seria celor circa 30 de picturi cu provenienţe ilustre, grupate în cea mai aşteptată secţiune a serii, Tezaur. Una dintre imaginile cele mai recognoscibile din arta românească, ciobănaşul lui Grigorescu a devenit motivul caracteristic pentru satul românesc tradiţional, la începutul secolului XX. Pictura a provenit din colecţia Scarlat C. Arion (1868 – 1937), deputat şi senator în Parlamentul de dinainte de război, în a cărui familie rămâne pentru aproape un secol, pentru a ajunge, cu douăzeci de ani în urmă, într-o importantă colecţie privată bucureşteană.

O altă capodoperă a licitaţiei, realizată între 1929 – 1932, este „Nud văzut cu spatele” de Nicolae Tonitza (ulei pe carton, 70 x 60,5 cm), încă o bijuterie a creaţiei maestrului, care a ieşit pe piaţa de artă din importanta colecţie bucureşteană Horia Zaharia. Tema nudului reprezintă, alături de portretele de copii, unul dintre capitolele cele mai apreciate ale operei lui Tonitza, care i-a adus de altfel şi recordul de vânzare pe piaţa românească, cu „În iatac”, adjudecată, în Licitaţia de Iarnă 2011, cu preţul deocamdată maxim oferit pentru o operă de artă în România, 290.000 de euro.

Printre recordurile de autor înregistrate în Licitaţia de Vară s-au numărat Alexandru Ciucurencu – „Jucătoarea de şah” (60.000 de euro, estimată până la 35.000 de euro), Ştefan Dimitrescu – „Turci la cafenea” (29.000 de euro), Corneliu Michăilescu – „Compoziţie cu motive româneşti” (17.500 de euro), Adam Bălţatu – „Cusătoreasă” (10.500 de euro).

Tot din secţiunea Tezaur au mai fost adjudecate, printre altele, „Curte la Mangalia” de Nicolae Dărăscu (38.000 de euro, estimare 14.000 – 24.000 de euro), „Ţigareta” de Theodor Pallady (38.000 de euro, estimare 40.000 – 75.000 de euro), „Cafeaua de dimineaţă” de Camil Ressu (30.000 de euro, estimare 10.000 – 20.000 de euro), „Odaliscă cu mandolină” de Iosif Iser (29.000 de euro, estimare 15.000 – 25.000 de euro), „Natură statică cu flori, cărţi şi evantai” de Gheorghe Petraşcu (25.000 de euro), „Lila în roz” de Francisc Şirato (29.000 de euro), „La scăldat (Cu caii la râu)” de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (21.000 de euro, estimare 10.000 – 20.000 de euro).

Doar opt dintre cele 193 de loturi nu şi-au găsit cumpărător, rata de adjudecare a licitaţiei fiind de circa 95%.

Te-ar mai putea interesa și
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu, după finalizarea lucrărilor de decolmatare şi curăţare....
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva ...
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț cu 20% – 30% nu sunt justificate
ROMPAN: În perioada sărbătorilor, patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci. Majorările de preț ...
Patiserii vor scoate pe piaţă peste şapte milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă la preţuri cu 12% ...
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Asociaţia Română a Cărnii: După un 2025 dificil, urmează un 2026 chiar mai complicat
Industria de procesare a cărnii din România s-a confruntat în 2025 cu una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ...